News Flash:

Elena Udrea il inteapa pe Ponta

7 August 2015
1136 Vizualizari | 0 Comentarii
Elena Udrea a declarat, vineri dimineata, ca solicitarea PICCJ de redeschidere a dosarului jurnalistilor rapiti in Irak face parte din actiunile procurorului general Tiberiu Nitu de sicanare a lui Traian Basescu si din politica lui Victor Ponta de a-i face dosare fostului presedinte.
Elena Udrea, care se afla sub control judiciar in dosarul "Gala Bute", s-a prezentat, vineri dimineata, la Sectia 2 Politie din Capitala, iar la iesire a declarat jurnalistilor ca solicitarea Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie (PICCJ) de redeschiderea dosarului jurnalistilor rapiti in Irak este o incercare de a-i afecta imaginea lui Traian Basescu.
"Solicitarea Parchetului General de redeschidere a dosarului pare din seria aceea de actiuni a domnului procuror general Nitu, impotriva fostului presedinte, cu care incearca sa il sicaneze si sa ii afeceze imaginea, fara succes, desigur. Este din politica lui Victor Ponta sa-i facem dosare lui Traian Basescu, o politica de altfel falimentara care l-a dus acolo unde este astazi, sigur nu in croaziera, am vrut sa spun acolo unde l-a dus politic", a declarat Elena Udrea, la iesirea de la Sectia 2 Politie.
Ea a mai precizat ca nu stie sa fie cercetata intr-un dosar legat de Partia de la Voineasa.
Intrebata de jurnalisti daca se va duce la nunta lui Alin Cocos, Elena Udrea a raspuns ca daca acesta se va casatori, sa o invite si va vedea ce decizie va lua.
Elena Udrea este sub control judiciar din 16 iunie, cand instanta suprema a decis inlocuirea masurii arestului la domiciliu, in dosarul "Gala Bute". Fostul ministru al Dezvoltarii Regionale trebuie sa se prezinte la Sectia 2 Politie in zilele de marti si vineri, la ora 10.00, fiind una dintre obligatiile masurii controlului judiciar.
Udrea a stat in arest la domiciliu din 7 mai pana in 16 iunie. Din 25 februarie pana in 30 aprilie, Udrea a fost incarcerata in Arestul central al Politiei Capitalei, apoi transferata la Penitenciarul Targsor.
Elena Udrea a fost trimisa in judecata, pe 21 aprilie, in dosarul "Gala Bute", in care este acuzata de abuz in serviciu in legatura cu organizarea evenimentului omonim de catre Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului si respectiv de luare de mita in legatura cu finantarea de catre acelasi minister a mai multor contracte.
Alaturi de Udrea, au fost trimisi in judecata fostul ministru Ion Ariton, fostul presedinte al Federatiei Romane de Box Rudel Obreja, Tudor Breazu, fostul consilier al Elenei Udrea, Stefan Lungu, fostul secretar general in MDRT Georghe Nastasia, fostul director al Companiei Nationale de Investitii Ana Maria Topoliceanu si Dragos Botoroaga.
Potrivit DNA, intre 2010 si 2011, Elena Udrea si fostul director al Companiei Nationale de Investitii Ana Maria Topoliceanu au primit aproximativ 300.000 de lei de la administratorul firmei Consmin SA, pentru a asigura plata la timp a lucrarilor executate de societatea mentionata in baza contractelor incheiate cu CNI.
Anchetatorii au mai stabilit ca Stefan Lungu, fostul consilier al Elenei Udrea la minister, ii dadea banii primiti lui Tudor Breazu. Platile se faceau fie in numerar, fie prin intermediul societatii Ekaton Consulting SRL, administrata de Breazu, in baza altor contracte fictive de consultanta. In acest fel, s-ar fi realizat patru transferuri bancare in valoare totala de 209.762 de lei si o plata in numerar de aproximativ 90.000 de lei.
In 2011, Udrea ar fi cerut si primit, de la omul de afaceri Adrian Gardean, foloase materiale in valoare de 10% din platile efectuate de minister pentru contractele de lucrari incheiate de SC Termogaz Company SA si SC Kranz Eurocenter SRL, in schimbul garantiei ca finantarile vor fi aprobate la timp.
Dupa trimiterea in judecata a dosarului, procurorii au dispus sa continue cercetarile fata de Elena Udrea pentru infractiunea de spalare de bani, fostul ministru al Dezvoltarii Regionale si Turismului fiind acuzata ca a luat mita mai multe sume de bani, pe care le-ar fi transferat la PDL Bucuresti, sub aparenta unor contracte de donatie fictive, intocmite pentru a disimula originea infractionala a banilor.
Elena Udrea este urmarita penal si in dosarul "Microsoft", cauza in care a fost arestata preventiv din 11 februarie pana in 17 februarie, cand instanta a inlocuit masura cu arestul la domiciliu. Udrea a stat in arest la domiciliu pana in 25 februarie, cand a fost arestata preventiv in dosarul "Gala Bute". Mediafax.ro
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1194 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004731 (s)