15 decembrie 1985. Alla nu va uita niciodata acea zi si nici soba blestemata. In casa era frig, iar ea era in luna a 7-a de sarcina. A iesit afara sa taie lemne. A ridicat toporul si… nastere prematura. Alla a stat in coma 3 zile, apoi a venit medicul si a anuntat-o ca copilul murise. In acest timp la spital a venit sotul ei, Slava. Era beat si vesel. Alla ii spune ca divorteaza. De la spital o ia mama ei…

Marea DRAMA
– Mult timp nu-mi venea sa cred ca copilul a murit. Cautam martori si dovezi. Apoi am mers la biserica si am pus o lumanare. Asta e…

Dar cu Slava ma impac din nou. Stam in pat si numaram. Acum fiul nostru ar fi avut 3, 4, 5 anisori… Apoi am inceput sa vorbim despre emigrare. Parintii lui erau in Israel. Am inceput sa adunam documentele. Insa mama lui a facut un accident cerebral in Israel, iar aici s-au imbolnavit parintii mei. El a plecat sa aiba grija de ai sai, eu am ramas sa am grija de ai mei..
Apoi Alla s-a casatorit cu un alt barbat. La scurt timp a divortat. Rand pe rand si-a ingropat parintii si toate rudele. Traia in acelasi apartament cu fratele sau bolnav. ”Viata mea era terminata. Totul se terminase…”

Citeste si Era la serviciu cand politistii l-au anuntat ca sotia i-a murit intr-un crunt accident, strivita in masina. Dupa 30 de minute, telefonul a sunat din nou. „Din pacate mai avem o veste proasta…”. Omul s-a prabusit pur si simplu. „Dumnezeule, spune-mi ca e..."

Macelul
– Ma numesc Andrei. In orfelinat eram 110 copii si nici unul sanatos. Un adevarat macel. Ce tin minte din timpul orfelinatului? Operatia la picioare. Am picioare ”carne” iar operatia mi le-a facut si mai ”carne”. Directorul orfelinatului ne interzicea sa scriem parintilor. Aveam adresa lor. Scrisorile se intorceau inapoi. Abia mai tarziu am aflat ca locuinta parintilor a fost demolata. Ma gandeam mereu la mama. Oare cum arata? Cum miroase? Ce ochi are? La tata nici nu indrazneam sa ma gandesc…

Dar asta era putin. La 18 ani trebuia sa ies din orfelinat si sa mi se dea pensie. Directorul mi-a spus ca nu o sa vad nici un ban si m-a internat in spitalul de boli neurologice. Un spital inchis din care nu poti iesi daca nu ai un tanc propriu. Dar eu doream sa fug de aici. Aveam ochi albastri. Oamenilor le placeau ochii mei. Intr-o zi m-a vizitat o familie de adventisti. Au spus ca ma vor scoate de aici si vor avea ei grija de mine. Cum m-am vazut in libertate, am scris unei organizatii specializate, sa-mi gaseasca parintii. Intr-o saptamana au gasit-o pe mama. Era in orasul vecin…


FINALUL
– Mult timp nu-mi venea sa cred. Apoi m-a sunat Andrei. Am tacut 40 de minute plangand la telefon. Am spus ca vin la el chiar acum. Era ora 22:00. El mi-s spus sa astept pana maine. Stiam ca il voi recunoaste din prima pentru ca trebuia sa aiba ochi albastri ca ai mei si a lui Slava. L-am sunat pe Slava si i-am spus ca fiul traieste. Era fericit. La 58 de ani viata lui iarasi a inceput sa aiba sens. A venit din Israel in decembrie. L-am intalnit la aeroport impreuna cu Andrei. Atunci am inteles ca el a venit nu doar la fiul sau, dar si la mine…
– Pana acum nu aveam nimic. Acum am si mama si tata. Dumnezeu ne-a reunit pe toti trei. Am adunat toate documentele. Plecam de aici in Israel. Zburam cu avionul deasupra maternitatii. Acum suntem deasupra orfelinatului blestemat. Vad varfurile albe ale muntilor. In tara noua incepem o viata noua. Avem inca mult timp…