News Flash:

DSP Timis a solicitat Ministerului 20.000 de doze de vaccin antigripal

6 Noiembrie 2013
1269 Vizualizari | 0 Comentarii

Direcţia de Sănătate Publică Timiş a solicitat Ministerului Sănătăţii 20.000 de  doze de vaccin antigripal, pentru a putea începe campania de imunizare din acest sezon în randul populaţiei. 

"Acesta a fost necesarul stabilit de comun acord cu medicii de familie din judeţ, iar cifra este una estimativă. In condiţiile în care se va vedea că avem nevoie de mai multe doze, nu vom ezita să le cerem la momentul potrivit", ne-a spus Dana Şpac, purtătoarea de cuvant a DSP Timiş, adăugand însă că, deocamdată, vaccinurile nu au ajuns de la Bucureşti la Timişoara.

Grupele considerate la risc şi pentru care Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă vaccinarea antigripală sunt persoanele cu varsta cuprinsă între şase luni şi 64  de ani,  cu afecţiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, metabo­lice, renale, hepatice, neurologice,  cu diabet zaharat, astm, sau HIV.

Imunizarea mai vizează gravidele, dar şi anumite categorii profesionale, precum doctorii, cadrele sanitare şi personalul auxiliar din unităţile spitaliceşti  şi din ambulatorii, angajaţii din cadrul  instituţiilor de ocrotire a copiilor şi bătranilor, din unităţile  medicale destinate  bolnavilor  cronici, dar şi adulţii şi minorii rezidenţi în centre sociale şi persoanele care acordă asistenţă medicală, socială şi îngijiri la domiciliu pacienţilor  cu risc înalt de contaminare.

De asemenea, specialiştii insistă asupra necesităţii imunizării antigripale în randul varstnicilor trecuţi  de 65 de ani, în cazul cărora boala, odată contractată, ar putea aduce complicaţii severe.

Cei care vor să se vaccineze gratuit împotriva virusului gripal mai au de aşteptat.

Deşi Ministerul Sănătăţii anunţa că va demara campania începand cu 15 noiembrie, acest lucru nu se va întampla, pentru că dozele nu există încă, în condiţiile în care licitaţia pentru achiziţionarea a 600.000 de doze de vaccin din import a fost anulată, iar o cantitate de  400.000 de doze de vaccin, distribuite prin programul naţional de imunizare împotriva gripei, urmează să fie produse  la Institutul "Cantacuzino" din Capitală şi vor fi disponibile abia peste o lună.

Chiar dacă   dozele de vaccin  pentru timişeni mai întarzie, fenomenul  nu este unul fără precedent.

 Şi în anii trecuţi, materialul necesar campaniei de imunizare a populaţiei a fost expediat dinspre Bucureşti după o oarecare amanare, iar cei care s-au grăbit să-şi protejeze sănătatea în prag de iarnă au făcut-o pe banii lor, cumpărand vaccinul antigripal din farmacii. 

 

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1117 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006387 (s)