News Flash:

Dosar penal in urma unei plangeri legate de vanatoarea de la Balc

20 Decembrie 2015
1251 Vizualizari | 0 Comentarii
balc
Politistii bihoreni au deschis un dosar penal in cazul vanatorii de la Balc, care se desfasoara in acest weekend, dupa ce un barbat a depus o plangere referitoare la modul in care sunt tratate animalele si a sunat la 112, politistii mergand sambata pe domeniul de vanatoare pentru a face constatarea.
Traditionala vanatoare organizata la Balc de omul de afaceri Ion Tiriac a inceput sambata, cand a avut loc si un incident.
Purtatorul de cuvant al Politiei Judetene Bihor, Alina Dinu, a declarat, duminica, pentru corespondentul MEDIAFAX, ca politistii au deschis un dosar penal in urma unei sesizari facute de un barbat din Brasov in legatura cu vanatoarea de pe domeniul privat de la Balc.
"In cursul zilei de ieri (sambata - n.r.), un barbat din judetul Brasov a depus o plangere penala la Politia Marghita. A sesizat lucruri despre felul in care sunt tratate animalele. Politistii au deschis dosar penal si au fost la fata locului sa constate cele sesizate, conform procedurilor", a declarat Alina Dinu.
Potrivit sursei citate, acelasi barbat care a facut sesizarea la Politia Marghita a sunat si la numarul de urgente 112 pentru a depune plangere.
Intrucat domeniul de la Balc este privat, vanatoarea de acolo nu se supune Legii vanatorii, a precizat sursa citata.
La vanatoarea din acest an participa, potrivit presei locale, printul Dimitrie Sturdza, Wolfgang Porsche - proprietarul companiei germane producatoare de autoturisme de lux cu acelasi nume, creatorul de moda italian Stefano Ricci, Klaus Mangold - fost presedinte al grupului Chrysler-Daimler, Peter Rau - fost expert financiar Philip Morris si Porsche, Alfred Baumhauer - fabricant Cartier, Rudolf Streicher - fost ministru in mai multe guverne ale Austriei si sef al Partidului Socialist de la Viena, industriasii Wolfram Zoller, Siegfried Wolf, Alexander Pappas si Rafael Malo, bancherul austriac Erich Hampel, politicianul ucrainean Nestor Shuyfrych, omul de afaceri covasnean Arpad Sarkany, Sorin Florea - fost sef al Garzii Financiare Bucuresti, Sandu Georgescu - patronul uneia dintre firmele care a implementat sistemul EADS.
Vanatoarea este programata sa se incheie duminica.
Partidele de vanatoare de la Balc au devenit cunoscute in 2005, cand au fost impuscati 185 de mistreti, dintre care 23 de catre fostul premier Adrian Nastase.
Domeniul de la Balc se intinde pe 150 de hectare din comuna bihoreana cu acelasi nume. Mediafax.ro
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1196 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006717 (s)