News Flash:

Doliu la Hollywood. A murit actorul american Mickey Rooney

7 Aprilie 2014
2380 Vizualizari | 0 Comentarii
Mickey Rooney
Actorul american Mickey Rooney, care a avut una dintre cele mai lungi cariere din istoria Hollywoodului, a decedat duminică la vârsta de 93 de ani, potrivit presei americane. Joseph Yule, alias Mickey Rooney, a fost unul dintre primii copii vedetă de cinema şi s-a bucurat de o imensă popularitate în anii '30 şi '40.

Potrivit site-ului TMZ, actorul, care avea o sănătate şubredă de mai mulţi ani, a decedat de o moarte naturală. Revista Variety a confirmat decesul, fără să precizeze cauza morţii.

Mickey Rooney, foarte apreciat şi respectat la Hollywood, şi-a continuat activitatea aproape permanent. În 2011 se afla în continuare pe afişul "Muppets".Născut la 23 septembrie 1920 în cartierul Brooklyn, la New York, el era fiul a doi actori de vaudeville ambulanţi. Împreună cu ei şi-a făcut debutul, în 1922, la vârsta de doar 17 luni.

El devine încă din 1927 un star al cinematografului mut, jucând timp de opt ani un personaj comic devenit foarte popular, Mickey McGuire, al cărui prenume l-a împrumutat.

Actorul-copil îşi multiplică apariţiile în filme şi devine idolul Americii odată cu filmul "Andy Hardy" (1937), în care joacă rolul unui fiu rebel. Filmul va avea 14 continuări până în 1944 şi va prefigura serialul. Acest rol i-a adus un Oscar special pentru "contribuţia semnificativă în personificarea pe ecran a spiritului tinereţii".

El triumfă ulterior, în 1939, cu comedia muzicală "Babes in arms", în care formează un cuplu mitic de dansatori împreună cu Judy Garland, cu care joacă în "Strike Up the Band" (1940) şi "Babes on Broadway" (1941). Mediafax.ro


ollywood
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1202 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005497 (s)