News Flash:

DNA a extins urmarirea penala pe numele sefei CNA

2 Aprilie 2015
1191 Vizualizari | 0 Comentarii
Procurorii anticoruptie au extins acuzatiile in cazul Laurei Georgescu, presedinte al Consiliului National al Audiovizualului (CNA), in dosarul privind interventii pentru licenta Giga TV, ea fiind urmarita penal pentru abuz in serviciu si instigare la fals in inscrisuri sub semnatura privata.
Procurorii sustin ca, in calitate de presedinte al CNA, Laura Georgescu a fost cea care a instigat, intre 2013 - 2014, la intocmirea unor sesizari cu date nereale, in vederea inregistrarii unor lucrari ce au intrat in analiza plenului CNA si care au fost solutionate prin sanctionarea a sapte posturi de televiziune.
Conform ordonantei de extindere a urmaririi penale, in perioada respectiva, Georgescu a impus mai multor functionari din cadrul institutiei pe care o conduce, sa intocmeasca sesizari ce contin date nereale, iar ulterior a sustinut respectivele sesizari false, prin demararea unor proceduri administrative care au dus la amendarea celor sapte posturi TV, unele dintre acestea fiind sanctionate de mai multe ori. 
Modalitatea de lucru in cazul acestor sesizari false era bine pusa la punct, potrivit DNA, iar pentru a se crea aparenta de legalitate in privinta acestor sesizari, o parte dintre ele au fost lucrate intr-un fisier "word" care pastra coordonatele formularului de sesizare on line, existent pe site-ul CNA.
"Pornind de la un asemenea formular, angajati ai CNA fie au completat respectivele sesizari cu date nereale, la instigarea suspectei Laura Georgescu, fie au participat indirect, inregistrand o data calendaristica modificata, nereala sau au permis ca sesizarile sa fie realizate de pe calculatoarele lor. Trebuie subliniat ca, dupa redactare, aceste sesizari cu date nereale erau printate si inregistrate ca si cum ar fi fost preluate de pe mail-ul institutiei, desi acestea, in mod evident nu erau transmise pe mail, insa reprezenta modalitatea prin care Laura Georgescu pastra aparenta de legalitate a acestor sesizari", arata DNA, intr-un comunicat de presa. Mediafax.ro
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1246 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005220 (s)