News Flash:

Diplomat francez despre mutarea Ambasadei Romaniei in Israel: Nu este conforma dreptului international

21 Aprilie 2018
845 Vizualizari | 0 Comentarii
ambasada tel aviv 1

Ambasadorul Franţei în România, Michèle Ramis, a declarat, vineri, la Constanţa, că decizia de mutare a Ambasadei României în Israel nu a fost luată încă, precizând că Franţa consideră că schimbarea locului unei ambasade la Ierusalim nu este conformă dreptului internaţional.

Ambasadorul Franţei, Michèle Ramis, a comentat, vineri, dorinţa Guvernului României de a muta ambasada României de la Tel Aviv la Ierusalim, precizând că nu crede că decizia finală a fost deja luată.

„Nu sunt sigură că decizia a fost luată pe plan instituţional. Cred că Constituţia României prevede reguli în ceea ce priveşte deciziile în asemenea chestiuni de politică externă şi fiecare ramură a Executivului va avea rolul său în luarea acestei decizii. Asta este ceea ce vă pot spune acum, dar în opinia mea decizia nu a fost luată”, a declarat Ramis.

Întrebată dacă la nivelul Uniunii Europene sunt semnale că şi alte state care ar dori să facă această schimbare, Michèle Ramis a spus că această situaţie este una foarte sensibilă, foarte strâns legată de procesul de pace din Orientul Mijlociu.

„Sunt rezoluţii ale Consiliului de Securitate privind această chestiune şi fixarea locului unei ambasade trebuie să respecte dreptul internaţional. Franţa consideră că schimbarea locului unei ambasade la Ierusalim nu este conformă dreptului internaţional şi este de dorit ca discuţii de pace să fie organizate pentru a permite atingerea obiectivului creării celor două state, care să trăiască în siguranţă cu frontiere recunoscute. Aceasta este poziţia Franţei în ceea ce priveşte Ierusalimul”, a mai spus diplomatul francez.

Pe de altă parte, întrebată despre posibilitatea unei noi vizite a preşedintelui francez, Emmanuel Macron, în România, în acest an, ambasadorul Franţei în România s spus că preşedintele îşi doreşte să revină în ţara noastră, şi acest fapt s-ar putea petrece în intervalul în care România va asigura preşedinţia Uniunii Europene.

„Nu cunosc data următoarei vizite a preşedintelui Macron în România. Ştiu că şi-a propus să revină fie anul acesta, fie anul viitor. După cum ştiţi, în curând va fi deschiderea sezonului Franţa - România, care se va deschide oficial în Franţa în decembrie 2018 şi care se va încheia în România în iulie 2019. România va fi la preşedinţia Uniunii Europene în primul semestru din 2019 şi acest cadru este favorabil unei vizite a preşedintelui Macron. Nu am încă data exactă, dar este probabil să aibă loc înainte de finalul preşedinţiei române”, a mai declarat Michèle Ramis.

Ambasadoarea Franţei în România a efectuat, vineri, o vizită a Şantierului Naval din Constanţa care, în parteneriat cu societatea franceză Naval Group, va construi, pentru România, nave performante.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1224 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005056 (s)