News Flash:

Dieta cu banane, perfecta pentru aceasta perioada

16 Ianuarie 2018
991 Vizualizari | 0 Comentarii
banane punga

Desi unii nutritionisti spun ca bananele sunt prea bogate in carbohidrati pentru a ajuta in procesul de slabire, regimul cu banane chiar functioneaza. Ele sunt pline de nutrienti (vitaminele A, B, B6, C, acid folic, magneziu si calciu) care dau o senzatie de satietate pe termen lung, ajutand in acest fel la controlarea senzatiei de foame. Plus de asta, au efect antidepresiv, un lucru foarte important pentru cura de slabire. Potasiul este unul dintre cele mai importante minerale care se gasesc in banane, un mineral esential care contribuie la buna functionare a inimii, rinichilor, sistemului nervos si a celui digestiv. Potasiul este, de asemenea, esential in mentinerea in echilibru a fluidelor din corp. O banana mare contine 600 mg de potasiu.

Un alt beneficiu pe care ni-l aduc bananele este continutul mare de fibre, atat solubile cat si insolubile, esentiale pentru o digestie buna. Nu trebuie sa uitam ca dietele bogate in fibre au fost asociate cu o incidenta mai mica a diabetului. Dieta cu banane a fost inventata de Hitoshi Watanabe si sotia lui, Sumiko, amandoi pasionati de medicina traditionala chineza. Ei au fost asa multumiti de aceasta dieta incat au scris o carte despre ea, carte care a devenit un adevarat bestseller. O banana medie contine 90 de calorii, care iti dau o senzatie de satietate pe termen lung, astfel ca n-o sa mai fii tentata sa mananci alte alimente. 

De ce sunt bananele recomandate in curele de slabire?

Bananele ofera mai putine calorii fata de o gustare intre mese, care, de obicei, ne aduce intre 150 si 200 de calorii. 

Contin putine grasimi, cam 0.5g pentru un fruct, ceea ce inseamna ca nu au un impact negativ asupra dietei.

Desi contin carbohidrati si zahar, ele nu influeneaza nivelul de zahar din sange ci, mai degraba, il mentin in limite normale. 

Cum poti folosi cojile de banane in scop medicinal

Care sunt regulile regimului de slabit cu banane?

La micul dejun este musai sa mananci 1-2 banane si sa bei multa apa la temperatura camerei. Bananele trebuie consumate crude. Este bine sa adaugi in apa putina lamaie, pentru detoxifierea organismului.  

Daca ti se face foame pana la pranz, mai poti consuma un fruct sau un bol mic de orez fiert. 

La pranz si cina poti sa mananci ce vrei, insa nu trebuie sa consumi desert. Incearca sa eviti mancarurile procesate, prea grase si prajelurile. De asemenea, e recomandat sa te ridici de la masa cu stomacul pe trei sferturi plin.

Este permisa o singura gustare intre mese, preferabil pe la ora 3 dupa-amiaza. Aceasta poate fi iaurt cu felii de banana, un bol mic de cereale integrale cu banane si lapte de soia sau altceva care nu contine neaparat banane (cateva migdale, 3-4 nuci, 2 fructe, putina ciocolata neagra). Mai multe idei de gustari cu putine calorii gasesti aici.

Inlocuieste complet painea cu orezul brun fiert.

Cina nu trebuie sa o iei mai tarziu de ora 8. 

Nu consuma alte bauturi in afara de apa si ceai neindulcit. 

Mergi la culcare inainte de miezul noptii.

Evita produsele lactate (mai putin iaurtul), chipsurile, produsele de patiserie si dulciurile. 

Iesi la o plimbare in fiecare zi, este foarte important sa fii cat mai putin stresata in timpul dietei. 

In cazuri de foame majora, consuma doar fructe.

Tinuta cum trebuie, dieta cu banane te poate ajuta sa pierzi pana la 4.5 kilograme pe saptamana, destul de multe pentru cat de usoara este. 

Bananele, nu numai ca sunt printre cele mai delicioase fructe, care nu ne creeaza niciodata probleme de digestie, insa au si proprietati extraordinare pentru piele. Bananele sunt benefice si pentru par, sunt adevarate remedii naturale impotriva acneei, vindeca vanataile, dau stralucire pantofilor si albesc dintii. Citeste despre cele 12 utilizari inedite ale bananelor despre care nu stiai nimic pana acum.

 


nutritionisti potasiu bananele grasimi
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1220 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005149 (s)