News Flash:

Declaratia UNICA, aprobata de Guvern. Termenul limita de depunere este 15 iulie 2018

15 Martie 2018
1179 Vizualizari | 0 Comentarii
Eugen Teodorovici

Guvernul a decis, joi, comasarea a sapte declaratii fiscale, printre care Formularul 600, intr-o singura declaratie, obligatiile fiscale aferente drepturilor de autor urmand sa fie retinute la sursa.
„Aceasta ordonanta de urgenta schimba fundamental acest mecanism. Trecem de la un sistem cu sapte declaratii pentru persoanele fizice la o singura declaratie unica. In primul rand, schimbam alte chestiuni legate de modalitatea de plata - nu mai sunt patru plati anticipate, ci o singura plata, o singura data de depunere, anume 15 iulie in acest an (fiind un an in care facem o tranzitie de la sistemul anterior la noul mecanism de declarare a contributiilor), iar din anul urmator sa fie 15 martie. Acest mecanism este un pas important in reforma Fiscului, pentru ca este vorba de simplificare, de trecere la un nou sistem - nu pe hartie, ci online, mergem pe un mecanism de a stimula contribuabilii sa depuna online”, a declarat ministrul de Finante, Eugen Teodorovici.

El a mai spus ca fiecare contribuabil poate beneficia de o reducere de maximum 10%, cinci procente pentru depunerea online a declaratii si alte cinci procente daca face o plata anticipata pentru veniturile estimate pentru anul in curs pana la final de an. De asemenea, oficialul a precizat ca un contribuabil poate trece in declaratie un venit estimat zero, dar contribuabilul respectiv nu se mai bucura de acea reducere de 5% pentru plata anticipata.

„Au fost luate in calcul toate scenariile si credem ca aceasta varianta poate sa aduca schimbari radicale in sensul bun. Pentru drepturile de autor am mers pe ideea stopajului la sursa si scutirea - pentru cei care sunt si salariati - a obligatiilor de plata pentru contributiile de sanatate si pentru cele sociale. Este o abordare care anii trecuti a mai fost, e o abordare normala si de bun augur pentru cei vizati de acest nou mecanism”, a mai spus Teodorovici.


El a precizat ca MFP va organiza campanii de informare la nivel national, dar si local, pentru a explica „pana la nivelul fiecarui contribuabil” trecerea de la hartie la sistemul online.

„La nivelul Ministerului Finantelor, ANAF si la nivelul consiliilor locale se va lucra impreuna, pentru ca fiecare birou al Fiscului de la nivel judetean va avea o structura cu obligatia de a indruma metodologic fiecare contribuabil care are inca intrebari fata de acest nou mecanism. Mai mult, la nivelul fiecarui consiliu local se va desemna o persoana responsabila cu acest subiect, iar la nivel de judet se va face pregatire cu acesti responsabili pentru a li se explica noul mecanism”, a conchis ministrul de Finante.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1355 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004925 (s)