News Flash:

Cum explica judecatorii ca romanii din filmul Sky News au afectat securitatea nationala

18 August 2016
1040 Vizualizari | 0 Comentarii
ancheta arme2
Judecatoarea Mariana Constantinescu, de la Curtea de Apel Bucuresti, a gasit satisfacatoare si a achiesat la argumentatia procurorilor DIICOT privind modul cum cei trei romani care au pozat drept „traficanti de arme” in reportajul inscenat de la Sky News ar fi afectat securitatea nationala a Romaniei si a dispus astfel arestarea lor preventiva pentru 30 de zile, vinerea trecuta, informeaza Gandul.info.
Procurorii le-au imputat de asemenea celor trei romani si unele fapte comise in realitate de jurnalistii britanici, care sunt si ei urmariti penal pentru „comunicarea de date false”. Ei au fost de asemenea acuzati in fata instantei ca nu sunt fideli tarii si ca nu si-au indeplinit „datoria morala” de a contribui la securitatea nationala, conform unui articol de lege care dateaza din 1991. In motivarea deciziei sale, magistratul arata ca cei trei nu erau actori si nu aveau contracte incheiate cu Sky News in sensul aparitiei lor intr-un material cu caracter fictiv, informeaza Gandul.info.
Cel mai important aspect in conduita celor trei romani, considera judecatoarea, este ca dupa ce au vizionat reportajul difuzat de Sky News si au observat ca nu se mentioneaza caracterul fictiv al celor descrise in el, „nu au avut nici o initiativa de a anunta autoritatile” si „au ramas in pasivitate, fara a denunta faptele si pe jurnalistii britanici”. Magistratul a considerat ca faptele celor trei, inclusiv faptul ca, desi detineau legal armele de vanatoare, nu aveau voie sa scoata din casa si sa transmita altor persoane o arma „de colectie”, cum era arma asemanatoare unui „AKM 47 sau 74”, merita dispunerea arestarii preventive, pentru „protejarea publicului impotriva pericolului de repetare, de incurajare a faptelor” care sunt cercetate de procurorii DIICOT.
Judecatoarea Curtii de Apel Bucuresti care a dispus vineri arestarea preventiva pentru 30 de zile a lui Aurelian Szanto, Pantics Levente si Pantics Csaba Atilla, cei trei romani care apar in reportajul Sky News deghizati in „traficanti de arme”, sub acuzatiile de complicitate la comunicarea de date si informatii false, care pun in pericol securitatea nationala, dar si pentru nerespectarea regimului armelor si munitiilor si constituirea unui grup infractional organizat, a fost de acord fara vreo obiectie cu argumentatia procurorilor DIICOT ca cei trei au pus in pericol securitatea nationala a Romaniei, creand „o puternica stare de temere in randul populatiei civile, dar si un sentiment de insecuritate”.
Totusi, magistratul a aratat ca la acest moment procesual, se discuta doar necesitatea luarii unei masuri preventive impotriva celor trei romani, nu si daca ei se fac vinovati de faptele de care ii acuza procurorii DIICOT, acest lucru urmand sa fie stabilit la instanta care va judeca dosarul pe fond, dupa incheierea urmaririi penale si trimiterea in judecata.
De asemenea, in motivarea deciziei de arestare preventiva a celor trei romani, se arata ca procurorii DIICOT ii urmaresc penal si pe Stuart Ramsay si pe alti doi jurnalisti ai postului de televiziune britanic Sky News, pentru infractiunea de comunicare de date false, care pun in pericol securitatea nationala a Romaniei, infractiune care se pedepseste cu inchisoare de la unul la 5 ani, conform articolului 404 din Codul Penal. De altfel, judecatoarea le-a dat dreptate procurorilor si in cazul acuzatiilor aduse celor trei jurnalisti britanici, desi acestia nu faceau subiectul direct al cauzei judecate.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1361 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006154 (s)