News Flash:

Continua cautarile copilului de un an si sapte luni, disparut in zona raului Strei

21 Mai 2016
944 Vizualizari | 0 Comentarii
inecat
Peste 80 de politisti, pompieri si jandarmi au reluat vineri dimineata operatiunile de cautare a copilului in varsta de un an si 7 luni, disparut in urma cu o zi de pe raza satului hunedorean Galati, comuna Pui. 
'Echipele de interventie continua scotocirea malurilor si observarea cursului de apa, extinzand aria de cautare si la barajul Bucium Orlea. In aceasta operatiune, pompierii scafandri utilizeaza o salupa si o autospeciala de interventie pentru salvarile din mediul acvatic. O echipa de pompieri, alcatuita din 11 subofiteri, a supravegheat in cursul noptii trecute zona de varsare a raului Strei in barajul Bucium Orlea', a declarat purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean (IPJ) Hunedoara, Bogdan Nitu. 
Fortele aflate in teren au fost suplimentate cu doua echipaje canine din cadrul Centrului Chinologic 'Dr. Aurel Greblea' Sibiu, specializate in cautare de cadavre pe apa. 
In paralel, politistii Serviciului de Investigatii Criminale Hunedoara continua cercetarile in vederea stabilirii cu exactitate a circumstantelor in care a disparut baietelul. Acesta a fost dat in urmarire nationala si in consemn la frontiera, in cauza fiind intocmit un dosar de cercetare penala. 
De asemenea, a fost sesizata Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Hunedoara, in vederea efectuarii unei anchete sociale proprii si a luarii masurilor care se impun ulterior. 
Copilul Alexandru Flavius Hoza, de un an si sapte luni, a disparut joi dupa amiaza din satul Galati, comuna Pui, dupa ce s-a jucat cu sora lui mai mare, in varsta de 6 ani, pe malul raului Strei, care curge in apropierea locuintei familiei sale. 
Politia a dat publicitatii joi dupa amiaza semnalmentele copilului: inaltime circa 80 de centimetri, fata rotunda, ten creol, constitutie astenica, ochi caprui. La momentul disparitiei, baiatul era imbracat cu o bluza de trening de culoare albastru-inchis, o bluza cu maneca lunga, de culoare visinie si purta ciorapi de culoare gri cu rosu. In picioare avea pantofi de sport de culoare roz. 
Politia a rugat cetatenii care pot furniza informatii despre acest copil sa sune la numarul 112 sau sa se adreseze celei mai apropiate unitati de politie. AGERPRES
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1230 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004530 (s)