News Flash:

Comitetul International Olimpic a amanat luarea unei decizii privind suspendarea Rusiei de la JO

20 Iulie 2016
1013 Vizualizari | 0 Comentarii
rio
Comitetul International Olimpic (CIO) a amanat, marti, luarea unei decizii privind participarea sportivilor din Rusia la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, Brazilia, noteaza Reuters. CIO analizeaza optiunile legale pentru a-i suspenda pe rusi, in urma scandalului de dopaj la scara larga.
Conducerea CIO s-a reunit marti in Elvetia pentru sedinta de urgenta, la o zi dupa ce un raport independent a dezvaluit un program de dopaj sistematic in Rusia, condus chiar de catre autoritatile statului.
Membrii CIO nu au ajuns la un acord pentru o suspendare imediata a Rusiei, dar au emis o serie de masuri in legatura cu raportul Agentiei Mondiale Antidoping. "In privinta participarii sportivilor rusi la Jocurile Olimpice de la Rio 2016, CIO va evalua cu atentie raportul comisiei independente. Vom explora optiunile legale pentru a emite o suspendare colectiva a tuturor sportivilor rusi care s-au calificat pentru Jocurile Olimpice, luand in calcul si dreptul la justitie individuala", se arata intr-un comunicat al Comitetului International Olimpic.
Forul international olimpic a precizat ca va lua in considerare si decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) privind regulamentul Federatiei Internationale de Atletism (IAAF), care va fi anuntata joi. TAS este judecator in disputa dintre Rusia, 68 dintre atletii sai si forul de conducere al atletismului mondial, privind participarea la Rio. IAAF a suspendat Rusia de la Jocurile Olimpice.
Agentia Mondiala Antidoping (WADA) a anuntat, luni, ca un laborator antidoping din Moscova a protejat sportivi rusi dopati pe durata Jocurilor Olimpice de iarna de la Soci din 2014. Potrivit raportului, oficiali din comitetul de organizare a Jocurile Olimpice de la Soci si ministrul Sportului din Rusia aveau cunostinta de aceste ilegalitati. Ministrul Sportului, Vitaly Mutko, a "condus, controlat si supravegheat" manipularea probelor de urina ale sportivilor rusi.
CIO a precizat marti ca a inceput procedurile disciplinare impotriva oficialilor mentionati in raport si nu va acorda acreditare la Jocurile Olimpice de la Rio persoanelor implicate. Mai mult, Comitetul International Olimpic a cerut retestarea imediata a tuturor sportivilor rusi care au participat la Jocurile Olimpice de la Soci, precum si o ancheta de amploare.
Comitetul International Olimpic a mai decis ca nu sustina Jocurile Europene din 2019, care vor avea loc in Rusia. In plus, CIO a trimis instructiuni catre toate federatiile de sporturi de iarna sa opreasca pregatirile pentru evenimentele majore care vor avea loc in Rusia.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1124 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004630 (s)