Ca urmare a evoluţiei situaţiei hidrologice actuale şi a prognozei meteorologice pentru următoarele ore, Administraţia Naţională "Apele Române" (ANAR), prin Administraţia Bazinală de Apă Argeş-Vedea, a instituit cod roşu local pe râul Teleorman, judeţul Teleorman, pentru următoarele comune: Tătărăştii de Sus (sectorul este îndiguit şi mai există o gardă de apărare de 20 cm), Tătărăştii de Jos, Trivale Moşteni, Olteni şi Orbeasca, şi pe râul Vedea sectorul SH Buzeşti - SH Văleni, judeţul Olt, în zona localităţilor Icoana şi Ursoaia.
Această din urmă zonă nu este apărată de lucrări de îndiguire, Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Olt intervenind cu suport tehnic al echipelor Apelor Române, pentru protecţia populaţiei şi bunurilor, sub coordonarea prefectului judeţului Olt, Silviu Neacşu.
Ambele râuri se află la limita de tranzitare a digurilor şi pot apărea probleme chiar şi pe sectoarele îndiguite. Mediafax.ro
© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1222 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005957 (s)
Comentarii (0)