News Flash:

CJ Timis a dat aviz favorabil prospectiunilor petroliere

24 Martie 2014
1289 Vizualizari | 0 Comentarii
Consiliul Judeţean Timiş a dat, recent, aviz favorabil prospecţiunilor petroliere de pe teritoriul judeţului, chiar dacă în unele localităţi proprietarii terenurilor vizate s-au opus vehement. Conducerea CJ Timiş susţine că toţi paşii legali au fost respectaţi de firma de prospecţiuni, care a promis solemn că nu este interesată de găsirea gazelor de şist. Totuşi, la nivel personal, mai-marii judeţului recunosc că au “emoţii” legate de faptul că, dacă vor fi găsite, firma petrolieră va face tot ce îi stă în putinţă să şi exploateze aceste gaze neconvenţionale.
Vă reamintim că încă de anul trecut, în mai multe zone din judeţul Timiş, au început propsecţiuni petroliere. In unele localităţi, cum ar fi Şag sau Biled, localnicii se opun vehement acestor prospecţiuni făcute prin dinamitare pe terenurile lor, speriaţi că pasul următor va însemna ridicarea de sonde pe proprietăţile lor.
Activiştii de mediu din judeţ se opun şi ei acestor prospecţiuni, susţinand că, de fapt, se caută zăcăminte de gaze de şist. Aceştia susţin că, fără o opoziţie fermă în acest moment, odată descoperite aceste zăcăminte, proprietarii nu vor mai avea niciun cuvant de spus, deoarece resursele naturale din subsolul Romaniei sunt la mana Guvernului, nu a proprietarilor de terenuri.
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Timiş Marian Vasile a declarat că instituţia pe care o reprezintă a cerut, după declanşarea dezbaterilor privind prospecţiunile petroliere, emiterea unui certificat de urbanism. El a precizat că acest certificat a fost emis, însă nu a putut preciza, cu exactitate, dacă firma de prospecţiuni a respectat toţi paşii legali şi a primit avize favorabile din partea primăriilor din localităţile vizate.
“Judeţul Timiş a fost cel care a cerut clarificări la nivel naţional cu privire la aceste prospecţiuni de gaze de şist, de fapt prospecţiuni petroliere. Niciunde nu scrie că e vorba de gaze de şist. Beneficiarul final a declarat şi în presă şi în cadrul Consiliului Judeţean Timiş că nu are intenţia nici acum, nici în viitor să exploateze gaze de şist. Practic, de la judeţul Timiş porneşte clarificarea că aceste prospecţiuni trebuie făcute sub incidenţa Legii construcţiilor, ceea ce înseamnă că trebuie să emitem o autorizare de construire. Eu cred că a fost un plus să facem acest lucru, pentru că atunci, automat, cerem şi am cerut certificat de urbanism şi am dat autorizaţia de construire. In certificatul de urbanism ştiu că s-au cerut toate avizele care se puteau cere. In momentul în care s-a emis autorizaţia de construire, din informaţiile noastre – şi voi verifica – au avut toate avizele şi autorizaţiile primite. Am avut o şedinţă organizată de Comisia de urbanism din cadrul Consiliului Judeţean Timiş, la care au participat şi beneficiarii şi Prospecţiuni S.A, primăriile şi reprezentanţii prefecturii, în care am avut o intervenţie spunand că aceste avize sunt condiţionate. Adică au fost emise aceste avize cu anumite condiţii care trebuiau îndeplinite. Iar eu am făcut apel în cadrul acelei întalniri ca cineva, şi am propus Prefectura, ţinand cont că gestionează multe deconcentrate, să verifice la nivel macro îndeplinirea tuturor acelor precondiţii sau condiţii din avizele date, pentru că erau multe condiţii. Autorizaţia de construire a fost emisă. Eu nu am semnătura pe certificatele de urbanism şi autorizaţiile de construcţie. La dosar, în momentul cand am întrebat, mi s-au spus că sunt toate avizele”, a spus Marian Vasile.
Intrebat de reporterii www.tion.ro dacă nu consideră logic faptul că, în cazul în care vor fi descoperite zăcăminte de gaze de şist, firma beneficiară a datelor va încerca să le şi exploateze, moment în care decizia finală va aparţine strict de Guvern, Marian Vasile a răspuns: „Am o emoţie în acest sens, dar parcursul va fi destul de lung. (…)Am spus-o şi mă repet. Nu vorbim de prospecţiuni de gaze de şist, vorbim de prospecţiuni petroliere. E adevărat că dacă se identifică date, şi se vor identifica cu privire la gazele de şist, se pune problema cum vor fi folosite. Dar, deocamdată, toate asumările sunt pe petrol. (…) Pe langă prospecţiuni se va face şi o explorare şi probabil după patru-cinci ani se va face şi exploatarea propiu-zisă. Fiecare etapă presupune alte autorizaţii de construire unde putem să cerem diverse chestiuni să fie îndeplinite. E foarte importantă şi societatea civilă, care trebuie să acţioneze. Acum, dacă vă uitaţi pe actele emise de la Bucureşti veţi vedea lucruri interesante, mă refer la semnatari. Insă noi vrem să facem totul din postura de apărători ai comunităţii şi ai intereselor comunităţii. Dar acest parcurs este destul de lung, inclusiv datele care vor fi achiziţionate vor trebui să fie interpretate. (…) Eu sper ca Guvernul să ia deciziile cat mai corect, iar noi, la nivel judeţean, să putem să apărăm interesele noastre.”
Pe de altă parte, Marian Vasile a recunoscut că instituţia pe care o reprezintă nu a organizat dezbateri publice înaintea emiterii certificatului de urbanism, însă a precizat că astfel de dezbateri au avut loc în judeţ la iniţiativa unor parlamentari.
„Noi, Consiliul Judeţean Timiş, nu (am organizat dezbateri publice – n.r.), dar au fost şi parlamentari care au făcut astfel de demersuri. Dar vă pot spune personal că atunci cand au început prospectările pe teritoriu, cand a fost acea nebunie, arhitectul şef m-a întrebat ce facem. Şi am spus <> Şi apoi am început să investigăm situaţia, astfel încat să procedăm conform legii. Aceea a fost atunci abordarea mea şi, împreună şi cu arhitectul-şef, am făcut toţi paşii posibil. Mai departe depinde şi de Guvern şi de explorarea care vine în următoarea etapă şi care nu va veni foarte curand”, a mai spus Vasile.
Practic, acum ultimii care se pot opune explorărilor petroliere sunt, dacă doresc, proprietarii terenurilor vizate. Insă, aşa cum demonstrează numeroase cazuri în întreaga ţară, reprezentanţii firmelor de prospecţiuni nu cer întotdeauna acordul proprietarilor înainte de a intra pe terenurile lor şi a executa explorările seismice. Tion.ro

marian vasile vasile
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1836 (s) | 43 queries | Mysql time :0.008480 (s)