News Flash:

Chris Brown ramane dupa gratii

18 Martie 2014
1382 Vizualizari | 0 Comentarii
Chris Brown
Chris Brown, care a fost dat afară vineri din clinica de reabilitare în care se afla internat prin decizie judecătorească, va rămâne timp de o lună în închisoare, conform unei sentințe pronunțate luni, informează starpulse.com. Starul hip-hop în vârstă de 24 de ani a fost adus în fața instanței într-un combinezon portocaliu de deținut, în pofida solicitării avocatului său care a cerut ca acesta să fie lăsat să poarte haine civile. Mama lui Brown, Joyce Hawkins, a izbucnit în lacrimi la pronunțarea sentinței care îi trimite fiul la închisoare până la 23 aprilie când este programată o nouă audiere în procesul în care este judecat pentru încălcarea prevederilor eliberării condiționate.

 

Motivând sentința, judecătorul James Brandlin a precizat că rapper-ul a fost dat afară din centrul de terapie în care se afla internat pentru că a încălcat regulile acestui centru, a avut o aventură cu una dintre angajate, a refuzat să i se facă un test antidrog și ar fi lansat o amenințare într-o ședință de terapie de grup, susținând că se pricepe foarte bine să folosească arme și cuțite. Chris Brown era condamnat la 90 de zile de internare într-o clinică pentru persoane cu temperament agresiv, iar această condamnare a fost prelungită apoi și pe perioada în care se judecă un alt proces în care este acuzat de violență, la Washington.

Acest proces a fost deschis de un bărbat pe nume Parker Adams, care susține că Brown și garda sa de corp l-au atacat în fața W Hotel. Varianta lui Chris Brown este că acest bărbat a încercat să se urce în autobuzul său de turneu și a fost oprit de gărzile de corp.

Faptul că a fost dat afară din clinica în care era internat reprezintă o încălcare a deciziei instanței, așa că starul hip-hop a fost transferat de vineri de dimineață la o închisoare din Los Angeles.

AGERPRES

 


chris brown starul hip-hop los angeles
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1143 (s) | 43 queries | Mysql time :0.007418 (s)