News Flash:

Cei cinci retinuti in dosarul presedintelui CJ Timis au fost arestati

12 Decembrie 2014
1168 Vizualizari | 0 Comentarii
Cele cinci persoane retinute in dosarul presedintelui CJ Timis, printre care consilierul judetean Marcel Mihoc, Teodor Gavris, fost director in CFR Calatori si omul de afaceri George Didila, au fost arestate preventiv, de magistratii Tribunalului Bucuresti.
Decizia nu este definitiva, putand fi contestata la Curtea de Apel Bucuresti.
In dosarul de coruptie privind atribuirea unor contracte, la Directia Nationala Anticoruptie (DNA) au avut loc audieri maraton, incepand de miercuri dupa-amiaza, la finalul carora procurorii au decis ca presedintele Consiliului Judetean Timis, Titu Bojin, sa fie cercetat sub control judiciar, pe o perioada de 60 de zile, incepand din 11 decembrie pana in 8 februarie 2015 inclusiv, iar alte cinci persoane sa fie retinute.
Directia Nationala Anticoruptie (DNA) arata, intr-un comunicat de presa transmis agentiei MEDIAFAX, ca in urma audierilor incepute miercuri, procurorii au dispus retinerea omului de afaceri George Didila, care controleaza mai multe societati, el fiind suspectat de instigare la abuz in serviciu, abuz in serviciu, dare de mita, instigare la folosire, in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii.
Procurorii au emis ordonante de retinere si pe numele lui Marcel Mihoc, consilier judetean in CJ Timis, cercetat pentru instigare la abuz in serviciu si complicitate la abuz in serviciu, precum si pentru Alexandru Teodor Gavris, director in cadrul Societatii Nationale de Transport Feroviar de Calatori. Arestat la domiciliu intr-un alt dosar, Gavris este acuzat de instigare la abuz in serviciu si abuz in serviciu.
In acelasi dosar au fost retinuti Gabriel Telu Protopopu, consilier in cadrul Corpului de Control al Directoratului de la Societatea Nationala de Transport Feroviar de Calatori, pentru abuz in serviciu, instigare la abuz in serviciu si instigare la folosire, in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii, Daniel Ninel Cosmineanu, sef al Biroului Aprovizionare de la CFR Calatori Cluj, pentru luare de mita, folosire, in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii si de abuz in serviciu.
Presedintele CJ Timis este obligat, ca in perioada controlului judiciar, sa nu plece din tara fara incuviintarea procurorilor, sa mearga la DNA central ori de cate ori este chemat, sa se prezinte la Politia Remetea Mare in zilele stabilite cu politistii, sa anunte anchetatorii daca isi schimba locuinta, sa nu ia legatura cu celelalte persoane cercetate sau suspectate in cauza, sa nu detina, sa nu foloseasca si sa nu poarte arme.
Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie au facut perchezitii, miercuri, la sediul Consiliului Judetean Timis, la 17 primarii din judet si la Asociatia Dezvoltare Intercomunitara Apa-Canal Timis (care functioneaza in sediul CJ). De asemenea, au fost facute perchezitii la locuinta presedintelui CJ Timis, Titu Bojin, din comuna Remetea Mare, la locuinta lui George Didila din Bucuresti, si la sediul firmei controlate de acesta, SC Ecomet West SRL, tot din Capitala. Anchetatorii au descins si la depourile CFR Calatori din Bucuresti, Timisoara, Cluj, Brasov, Sibiu, Ploiesti, Arad, Suceava si Iasi,
Presedintele CJ Timis a fost ridicat, miercuri dimineata, de anchetatori din sediul Consiliului Judetean Timis si dus la DNA central, unde a fost audiat mai multe ore, in final fiind lasat sa plece, dupa ce in cazul sau anchetatorii au luat masura controlului judiciar.
Tot la DNA central au fost audiati consilierul judetean Marcel Mihoc (PSD) si vicepresedintele Autoritatii pentru Valorificarea Arhivelor Statului Stan Popa.
In acelasi dosar, la DNA Timis au fost audiati 17 primari din judet, precum si Claudiu Ilas - managerul Muzeului Satului Banatean, Martian Corneliu Doros - director in cadrul Directiei de Prestari Servicii Timis, Ervin Luci - director la Administratia Bazinala a Apelor Banat, Horatiu Mircea Simion - directorul regional al Directiei Regionale Drumuri si Poduri Timisoara si Aurel Costin Purceld - directorul economic al Directiei Regionale Drumuri si Poduri Timisoara.
Astfel, au fost audiati primarul orasului Buzias, Alger Viorel Ilas, primarul orasului Recas, Paul Teodor, primarul comunei Boldur, Constantin-Cristian Stoi, primarul comunei Parta, Mihai Petricas, primarul comunei Otelec, Csaba-Zoltan Szabo, primarul comunei Victor Vlad Delamarina, Ioan Sima, primarul comunei Satchinez, Dan Florin Ion, primarul comunei Beba Veche, Ioan Bohancanu, primarul comunei Margina, Ionel Costa, primarul comunei Jimbolia, Darius Adrian Postelnicu, primarul comunei Comlosu Mare, Ovidiu Nicolae Stefanescu, primarul comunei Cheveresu Mare, Marcel Muia, primarul comunei Carpinis, Ioan Sima, primarul comunei Sandra, Luchian Savu, primarul comunei Lovrin, Vasile Graur, primarul comunei Birda, Gheorghe Marius Stoian, si primarul comunei Voiteg, Tudor Nicolae Marinescu. Mediafax.ro
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1110 (s) | 43 queries | Mysql time :0.005820 (s)