News Flash:

Ce rute propune Primaria Timisoara dupa inchiderea strazii Stefan cel Mare

26 Aprilie 2014
1293 Vizualizari | 0 Comentarii
La o zi după ce a anunţat închiderea circulaţiei pe strada Ştefan cel Mare, care urmează să intre în reabilitare, Primăria Timişoara anunţă şi rutele alternative care vor putea fi folosite de şoferi pentru a evita şantierul. Inchiderea circulaţiei rutiere va avea loc în noaptea de luni spre marţi, iar cea a tramvaielor, de luni. Vă reamintim că pe strada Ştefan cel Mare se va reabilita linia de tramvai şi drumul, pe tronsonul cuprins între străzile Şt. O. Iosif şi str. 1 Decembrie, scrie Tion.ro. Lucrările vor dura nouă luni. Cat timp se va lucra la reabilitarea străzii, vor fi închise următoarele relaţii: str. Şt. O. Iosif cu str. Gloriei; str. Ştefan cel Mare cu str. Gloriei str. Ştefan cel Mare cu str. Eroilor de la Tisa.
Oficialii Primăriei Timişoara anunţă că se va menţine relaţia str. Şt. O. Iosif – str. Ştefan cel Mare pe o bandă de circulaţie pe sens.
Pe de altă parte, la intersecţiile str. Asachi cu str. Ştefan cel Mare , str. Cronicar I. Neculce cu str. Ştefan cel Mare, str. Cermena cu str. Ştefan cel Mare, şoferii vor fi obligaţi să vireze dreapta.
„In vederea evitării blocajelor în trafic recomandăm participanţilor la trafic următoarele trasee alternative: Relaţia N-V se va putea realiza pe următorul traseu: de la intersecţia str. Pestalozzi cu str. Ştefan cel Mare pe str. Iepurelui – str. Şt. O. Iosif – str. Ştefan cel Mare (pe o bandă de circulaţie pană la intersecţia cu str. 1 Decembrie) – Calea Stan Vidrighin). Relaţia S-N se va putea realiza pe următorul traseu: Calea Stan Vidrighin – str. Ştefan cel Mare( pe o bandă de circulaţie, între str. 1 Decembrie şi str. Şt. O. Iosif) – str. Şt. O. Iosif. Pentru asigurarea fluenţei traficului pe str. Eroilor de la Tisa, pe tronsonul cuprins între Al. F.C. Ripensia – str. Cluj, se va institui sens unic în direcţia Al. F.C. Ripensia – str. Cluj”, mai anunţă oficialii Primăriei Timişoara.
Pe bulevardul Eroilor de la Tisa rămane dublu sens pe tronsonul cuprins între str. Guttenberg – Al. F.C. Ripensia.
„Relaţia V-E se va putea realiza pe următorul traseu: str. Victor Babeş – str. Cluj – str. Surorile Mart. Caceu – str. Podeanu – Calea Stan Vidrighin. Relaţia E-V – se va putea realiza pe traseele: varianta 1 –Calea Stan Vidrighin – str. Podeanu – AL. F.C. Ripensia – Bd. Eroilor de la Tisa – str. Victor Babeş; varianta 2 – Calea Stan Vidrighin – str. Podeanu – str. Cerna – str. Guttenberg – bd. Eroilor de la Tisa – str. Victor Babeş. Reamintim timişorenilor că întreruperea circulaţiei tramvaielor pe tronsonul dintre Piaţa Traian şi Piaţa Banatul se va face începand cu data de 28 aprilie”, mai spun cei de la Primăria Timişoara.
Lucrările de reabilitare a străzii Ştefan cel Mare vor costa circa 24,6 milioane de lei, o parte din bani, mai exact 19,8 milioane de lei provenind din fonduri europene.
La final va fi reabilitată linia de tramvai prin înlocuirea integrală a infrastructurii şi suprastructurii acesteia, se va reconfigura strada prin amenajarea carosabilului, a trotuarelor, a pistelor de ciclişti şi a spaţiilor verzi şi se vor reglementa reţelele de alimentare cu apă, canalizare, termice, iluminat public.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1289 (s) | 43 queries | Mysql time :0.010835 (s)