News Flash:

Ce firme l-au deceptionat pe edilul-sef al Timisoarei

31 Octombrie 2013
1273 Vizualizari | 0 Comentarii

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a anunţat că în cel mult două săptămani se finalizează licitaţia pentru realizarea studiului de fezabilitate, a proiectului tehnic şi a documentaţiei de execuţie pentru pasajul subteran din Piaţa Victoriei. In prezent se analizează ofertele celor şapte firme care s-au înscris la licitaţie.

Iniţial, primarul ar fi vrut să găsească o firmă dispusă să sponsorizeze studiul de fezabilitate, proiectul tehnic şi documentaţia de execuţie. Acest lucru ar fi eliminat nevoia organizării unei licitaţii în această fază şi s-ar fi putut trece direct la licitaţia pentru execuţia lucrării. Edilului nu i-au ieşit însă planurile. Doar o firmă a fost dispusă să ofere 30.000 de euro, cand ofertele proiectanţilor ajungeau la 160.000 de euro. In această situaţia, studiul de fezabilitate, proiectul tehnic şi documentaţia de execuţie vor fi plătite din bugetul local.

„Am făcut apel la timişoarenii cu bani, să finanţeze documentaţia. Am găsit pe cineva care era dispus să finanţeze cu 30.000 de euro - firma Perenna -, numai că proiectanţii din Timişoara au pretins 160.000 de euro. Ori 160.000 de euro nu am putut găsi cu titlul de sponsorizare. Aşa se face că am întarziat pană în momentul de faţă cu darea în lucru a studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic. Acum se fac cu bani din bugetul local. In faza de licitaţie, preţul scade foarte mult. Eu sunt curios să văd la ce preţ se va adjudeca, asta avand în vedere pretenţia de 160.000 de euro pe care confraţii noştri timişoreni au avut-o. Veţi vedea cat de departe de acel preţ vor asuma alţii să facă lucrarea. Gandirea mea era aşa: dacă cineva vrea binele Timişoarei, vrea să vină cu un sprijin financiar, atunci să ne doneze studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic. Asta ne scutea de licitaţie. Trebuia să facem numai licitaţia pentru execuţia lucrării. Firma Perenna nu avea decat pretenţia să scrie undeva că studiul de fezabilitate, proiectul tehnic şi documentaţia de execuţie au fost sponsorizate de ei”, a declarat Robu.

„Sunt cateva firme în Timişoara care sunt foarte săritoare şi pun umărul la orice. Nu cred că surprind pe nimeni dacă mai dau încă o dată exemplul AEM. Alţii nu sunt preocupaţi şi e dureros pentru mine să văd că, într-un oraş cu mii de firme, numeri pe degetele unei maini firmele care se şi implică în comunitate. O firmă modernă trebuie să-şi aducă şi o contribuţie la rezolvarea problemelor comunităţii în care funcţionează şi nu cred că ar fi mult pentru o firmă să vină, spre exemplu, la Poli, cu 500 de euro pe lună. Măcar cu atat. Am dat un exemplu. Pot să vină la Asociaţia Timişoara - Capitală Culturală Europeană, la sprijinirea fenomenului cultural în general, la lucrările de infrastructură, la lucrări de înfrumuseţare a oraşului, la iluminat, la orice. Beneficiul lor ar fi de imagine. Dacă ajungem la alt gen de beneficii nu se mai ştie cine pe cine sponsorizează. Eu nu vreau să discut altfel de beneficii, că în alte părţi se practică”, a mai declarat primarul.

 


firma perenna robu
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1134 (s) | 43 queries | Mysql time :0.005830 (s)