News Flash:

Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate Timis suplimentat suma destinata analizelor medicale de laborator

9 Aprilie 2014
1456 Vizualizari | 0 Comentarii
Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CAJS) Timiş a suplimentat aproape cu 100 la sută suma destinată analizelor medicale de laborator şi furnizorilor de imagistică, după ce a constatat că necesarul real este mult mai mare decât estimările precedente.

'În urma unei analize făcute de CJAS Timiş, am constatat că bugetul alocat până acum laboratoarelor de analize medicale, de aproximativ 1,6 milioane de lei lunar, nu era suficient, astfel că am reuşit să suplimentăm, pentru luna aprilie, ajungând la 2,8 milioane lei, necesarul real/ lunar pentru ca toţi asiguraţii noştri să beneficieze de analize medicale gratuite', a declarat miercuri dr. Victor Dumitraşcu, preşedinte director general CJAS Timiş.

Prin această suplimentare, asiguraţii nu mai sunt nevoiţi să apeleze la internarea în spital pentru a beneficia gratuit de analize medicale. Spitalele pot face, astfel, economii la buget, dându-le posibilitatea să trateze un număr mai mare de pacienţi, ţinând cont că nu mai sunt nevoite să suporte suplimentar cheltuielile hoteliere pentru asiguraţi.

În contract cu CJAS Timiş, sunt 26 de laboratoare de analize medicale şi 11 furnizori de imagistică.
AGERPRES
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1122 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005730 (s)