News Flash:

Cand va fi inaugurat Oncogenul din Timisoara

5 Octombrie 2014
1283 Vizualizari | 0 Comentarii
Desi trebuia sa aiba loc in aceasta toamna, deschiderea Oncogen din Timisoara – centrul in care se va incerca sa se gaseasca leacul impotriva cancerului – a fost, din nou, amanata.
Constructia este terminata, se inalta in dreapta Spitalului Judetean din Timisoara, s-au alocat si bani pentru dotari si pentru salariile personalului, dar mai sunt lucruri de facut. 12 milioane de euro a costat constructia acestui centru. Mai sunt cateva mici detalii de pus la punct la acest centru si apoi va fi deschis oficial – in primavara lui 2015.
“Mai sunt cateva mici detalii care nu sunt gata si nu am fost de acord sa fie terminat pana nu le verific pe toate sa fie gata. Finalul este foarte aproape. S-a mai facut o licitatie pentru ceva aparatura medicala in urma economiilor facute in procesul de constructie, ne-a ramas o suma frumusica de bani si, ca sa nu o pierdem, am mai facut o licitatie pentru ceva aparatura medicala si un centru modern de teleconferinte si sa speram ca in martie, aprilie va avea loc inaugurarea oficiala”, spune Marius Craina, managerul Spitalului Judetean din Timisoara, citat de Tion.ro.
Intre timp se cauta si oameni care sa lucreze in acest centru. Sunt medici si cercetatori angajati actualmente la compartimentul Spitalului Judetean de imunologie, de cercetare, dar pe langa acestia vor trebui adusi specialisti la centrul de terapie.
„Vor trebui gasite persoane care sunt dispuse sa faca ceva, sunt competente sa faca cercetare in acest centru ca sa functioneze la capacitate maxima. Cu ce avem noi acum sa zici ca putem incepe, dar nicidecum nu putem continua. Pentru inceput, avem personal suficient, dar pentru timp mediu si lung nici vorba”, spune Craina.
Obiectivul proiectului Oncogen il reprezinta inlocuirea metodelor clasice de tratament antitumoral si imbunatatirea sperantei de viata a bolnavilor de cancer din Regiunea Vest si nu numai. In centru vor lucra 35 de specialisti, care vor realiza studii celulare, de biologie moleculara si terapii celulare pentru bolnavii de cancer, leucemie si alte boli hematologice. Practic este un centru de cercetare unde se va incerca gasirea leacului pentru cancer ori alte leacuri care sa le faca viata mai usoara celor care se confrunta cu aceasta boala.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1151 (s) | 32 queries | Mysql time :0.006352 (s)