News Flash:

Campioana RCM Timisoara a invins Baia Mare in Cupa Romaniei la rugby

15 Iunie 2014
1209 Vizualizari | 0 Comentarii
 Campioana nationala en-titre la rugby, RCM Universitatea de Vest Timisoara, a invins, sambata, cu 18-3 (12-3 la pauza), pe CSM Stiinta Baia Mare, lidera la zi din SuperLiga CEC Bank, intr-un meci contand pentru etapa a doua din Cupa Romaniei, grupa Transilvania.
Partida, desfasurata pe stadionul ''Ronat'' din Timisoara, a fost la discretia gazdelor, care au dominat clar in cele 80 de minute, insa ambele echipe au aliniat formatii din care au lipsit mai multi componenti de baza, convocati la lotul national pentru disputele din IRB Nations Cup 2014. Timisorenii au reusit astfel prima victorie din acest an impotriva maramuresenilor, dupa ce, in meciurile din actuala editie a SuperLigii, CSM Stiinta Baia Mare castigase cu 19-13 in confruntarea din Banat, partida retur consemnand un rezultat de egalitate, 20-20.
Intr-o alta partida din Cupa Romaniei, grupa Muntenia, etapa a 2-a, Dinamo a invins, vineri, pe Steaua, in ''Ghencea'', cu 26-23, ''alb-rosii'' reusind sa intoarca rezultatul care la pauza era favorabil ''militarilor''.
In grupa Moldova era programat, sambata, meciul dintre U Cluj si CS Poli Agro Iasi, insa partida s-a amanat, la solicitarea oficialilor echipei moldovene, pentru luna iulie.
Detinatoarea Cupei Romaniei este Steaua Bucuresti care, anul trecut, a invins in finala pe CSM Stiinta Baia Mare cu 17-10. AGERPRES

muntenia
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1263 (s) | 43 queries | Mysql time :0.007123 (s)