News Flash:

Basescu: Se strange latul cu jaful padurilor

14 Mai 2015
1134 Vizualizari | 0 Comentarii
Fostul presedinte Basescu sustine, intr-o postare pe Facebook, ca premierul Ponta "incearca sa arunce mortul peste gardul Cotrocenilor" in chestiunea padurilor, "profitand de faptul ca presedintele a fost suficient de inabil sa nu explice public motivul intoarcerii la Parlament a Codului Silvic".
"Tata socru, fostul ministru al Agriculturii Ilie Sirbu, a patronat semnarea, in 2003, a unui contract pe zece ani cu austriecii de la Schweighofer. La semnarea contractului, seful corpului de control era actualul premier, VV Ponta. Actualul director general de la ROMSILVA, domnul Adam Craciunescu, protejat al lui tata socru, era secretar de stat, responsabil cu padurile in Ministerul Agriculturii atunci cand s-a semnat contractul cu austriecii. In 2013, cand contractul pe zece ani al austriecilor a expirat, VV Ponta era prim ministru, Adrian Craciunescu era director la ROMSILVA, iar tata socru devenise celebru samsar al codrilor si terenurilor agricole ale Romaniei. Niciunul nu a facut nimic pentru a pune frana lacomiei austriecilor", scrie Basescu pe contul sau de Facebook.
Fostul presedinte arata ca eventuale informatii de la servicii pe acest subiect ar fi trebuit sa ajunga simultan la premier si presedinte.
"Mai mult, ticalosul plagiator si mincinos face aluzie la faptul ca, in sustinerile lui, are argumente primite de la servicii de informatii, lucru absolut imposibil fara informarea simultana a presedintelui, avand in vedere magnitudinea subiectului", sustine Basescu.
Potrivit lui Basescu, Ponta ar incerca "sa arunce mortul peste gardul Cotrocenilor", "profitand de faptul ca presedintele a fost suficient de inabil" sa nu explice public motivul pentru care a retrimis Parlamentului pentru reexaminare legea de modificare a Codului Silvic.
"Si pentru ca urmare a reactiei societatii, se strange latul in jurul politicienilor care au patronat jaful padurilor, ca orice ticalos, Ponta incearca sa arunce mortul peste gardul Cotrocenilor, profitand de faptul ca presedintele a fost suficient de inabil sa nu explice public motivul intoarcerii la Parlament a Codului Silvic. Este drept ca, dincolo de gardul Cotroceniului, se afla si sforarul Dan Mihalache, dar totusi... Ponta, vezi ca mortul este in familia ta, in administratia ta si in clientela ta politica, vezi Hrebenciuc, Adam, Ilie Sirbu etc..", mai scrie Basescu.
Klaus Iohannis a cerut, joi dimineata, directorului SRI sa verifice de ce informatii beneficia premierul Ponta, despre o posibila intalnire a unor oameni din anturajul sau, cu procesatori de lemn, aratand ca declaratiile sunt foarte grave si, daca se dovedesc a nu fi adevarate, trebuie sa raspunda.
Seful statului a reactionat, la Aeroportul Otopeni, la afirmatia premierului Ponta de miercuri seara, dintr-o emisiune TV, cand a spus ca "lideri din PNL au avut intalniri private si pe baza functiei publice ocupate anterior cu reprezentanti ai companiei austriace Holzindustrie Schweighofer pe tema proiectului Codului Silvic, dezinformandu-l ulterior pe presedintele Klaus Iohannis" si ca "are informatii concrete legate de aceste intalniri, dar nu a dorit sa prezinte numele acelor liberali, spunand doar ca este convins ca institutiile statului monitorizeaza situatia si vor informa Consiliul Suprem de Aparare a Tarii (CSAT) in reuniunea care va analiza si problema Codului Silvic si care a fost programata pentru luna iunie".
"Mi se pare o declaratie foarte curioasa. Recunosc ca am luat act cu surprindere de aceasta declaratie. Afirma la televizor tanarul prim-ministru ca ar avea el informatii de la servicii cum ca oameni din anturajul meu s-ar fi intalnit cu diferiti reprezentanti ai unor procesatori de lemn, si lasa sa sa se inteleaga ca ar exista un fel de trafic de influenta la nivelul presedintelui", a spus seful statului, inainte de plecarea spre Milano.
Mediafax.ro 

codului silvic
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1176 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006319 (s)