News Flash:

AUTOSTOPUL ar putea fi interzis prin lege

17 Decembrie 2013
1274 Vizualizari | 0 Comentarii

O ordonanță de urgență a Guvernului vrea să pună în afara legii autostopul. Potrivit romaniatv.net, care citează OUG, autostopul ar pute deveni „o practică ilicită care determină efecte negative majore asupra activității economice a întreprinderilor autorizate, cât și asupra siguranței circulației rutiere. (...)

Afectează profund activitatea întreprinderilor autorizate și mediul concurenţial, având un impact negativ inclusiv asupra bugetului de stat prin diminuarea veniturilor încasate ca urmare a neplăţii taxelor şi impozitelor aferente activităţilor de transport rutier de persoane neautorizate desfășurate de către persoane fizice și juridice”. Proiectul vizează completarea Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere.   

Cei care au inițiat proiectul spun că această completare va reglementa următoarele situații: „întărirea şi perfecţionarea instrumentelor legale de combatere a activităţilor de transport rutier de persoane neautorizate, inclusiv prin stabilirea unei sancțiuni contravenţionale având un puternic caracter disuasiv, de natură a face intervenţia organelor abilitate mai eficientă; eliminarea acelor practici în transportul rutier de persoane prin utilizarea autoturismelor, care afectează siguranţa circulaţiei rutiere; garantarea unui mediu concurenţial corect pe piaţa transportului rutier de persoane”.

Cei care vor fi prinși că iau persoane cu autostopul ar putea primi amenzi între 1.000 de lei și 5.000 de lei. Proiectul se află în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Transporturilor. 

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1125 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006804 (s)