News Flash:

Astazi ar putea fi redeschisa circulatia in zona Michelangelo

24 Mai 2014
1396 Vizualizari | 0 Comentarii
S-a turnat asfalt, vremea este buna, muncitorii sunt pe santier, reprezentantii Primariei Timisoara anunta ca sambata va putea fi redeschisa partial circulatia in zona Michelangelo – Piata Leonardo da Vinci, peste pasaj. Asta, daca nu intervine vreo situatie neprevazuta de azi pe maine, spune primarul Nicolae Robu.
Edilul a declarat, vineri, ca a vizitat santierul din zona Michelangelo si ca nu vede niciun motiv pentru ca traficul sa nu poata fi reluat pe axa Nord-Sud incepand de sambata. Este vorba despre redeschiderea circulatiei pe varianta finala. Robu a afirmat insa ca nu poate garanta ca acest lucru se va si intampla, motivand ca ar putea aparea situatii neprevazute…
„Aseara am trecut pe santier. S-a reusit sa se toarne asfalt pe o suprafata foarte mare, pe o buna parte din tot ce inseamna amenajarea de suprafata a carosabilului. Sunt sanse foarte mari ca maine (n.r. – sambata) sa fim in masura sa redeschidem traficul. Nu vad motive pentru care sa nu se poata finaliza, pentru ca nu depindeam decat de capacitatea statiei de asfalt de a ne furniza asfaltul si de vreme. Vremea este buna, statia lucreaza, drept urmare eu am sperante ca maine vom deschide circulatia pe Michelangelo. Daca nu se intampla, ca nu pot aduce chiar garantii ferme, nu cred ca se necajeste cineva, pentru ca oricum este o chestiune de zile. Nu este legat de alegeri. Eu am inchis traficul cu 3 zile inainte de campania electorala, proiectele trebuie sa-si urmeze cursul lor, oamenii inteleg (…) Nu a fost o miza sa deschidem traficul pana la alegeri…”, a declarat, vineri, primarul.
Ce fel de situatii ar putea interveni? „Constructorii spun ca se deschide circulatia, dar eu bat in lemn. Cu furnizarea de asfalt s-a intamplat… sa nu mai mearga statia de asfalt. Nu-mi permit sa pacalesc oamenii, pentru ca dupa aceea s-ar crede ca am anuntat stiind ca nu se intampla, pentru ca sunt alegerile. Nu risc, fiind alegerile. Si nici altfel n-as risca… Conditii meteo exista, timp de lucru, suficient pentru ce a mai ramas de lucru, exista. Daca nu se produce vreun blocaj din motive pe care nu le poate nimeni anticipa, atunci maine deschidem traficul”, a adaugat Robu.
Va reamintim ca lucrarile de amenajare a Complexului Rutier Michelangelo, care cuprind construirea unui pasaj rutier subteran pe relatia bulevardul Corneliu Coposu – bulevardul Vasile Parvan si reabilitarea Podului Michelangelo, trebuie finalizate in toamna acestui an, pana la sfarsitul lunii septembrie. Lucrarile sunt realizate printr-un proiect pe fonduri europene.
De executie se ocupa CCCF Drumuri si Poduri, impreuna cu societatile Drumuri Municipale, Instgat si Cons Electrificarea Instal. Tion.ro

michelangelo
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1219 (s) | 32 queries | Mysql time :0.007236 (s)