News Flash:

Antonescu: Nu renunt la candidatura la prezidentiale

21 Iulie 2014
1237 Vizualizari | 0 Comentarii
Fostul lider liberal Crin Antonescu a declarat, luni, inaintea sedintei Delegatiei Permanente reunite pentru a decide prezidentiabilul partidului, ca nu renunta la candidatura sa la Presedintie, ca urmare a rezultatelor sondajului intern, el aratand, insa, ca exclude o candidatura independenta.
Intrebat daca renunta la candidatura la prezidentiale avand in vedere rezultatele sondajului intern, Antonescu a raspuns: ”Nu”.
El a spus ca nu intentioneaza sa comenteze rezultatele sondajului intern.
”E un sondaj pe care nu mi-l asum, dar pe care nu-l contest”, a spus Antonescu, aratand ca nu va solicita alt sondaj in Delegatia Permanenta.
”Acum zece zile am propus sa trecem la vot fara sondaje, in conditiile in care nu s-au mai facut analizele despre care fusese vorba initial. Desemnarea unui candidat la Presedintie de catre un partid este o decizie politica. Ea trebuie formalizata cumva. Ea nu se poate lua in constatarea unor sondaje. Ea pur si simplu, in baza sondajelor, in baza tuturor factorilor pe care cineva ii poate avea in minte atunci cand ia o decizie, trebuie sa insemne o decizie luata prin vot de un for al unui partid”, a spus Antonescu.
El a aratat, raspunzand unei intrebari, ca nu i-a cerut nimeni sa se retraga.
El a mai aratat ca in cadrul Delegatiei Permanente s-ar putea proceda la un vot nominal in cazul stabilirii prezidentiabilului partidului.
Antonescu a mai aratat ca exclude o candidatura independenta a sa la prezidentiale.
”Nu am vorbit niciodata despre o candidatura a mea daca partidul desemneaza pe altcineva, exclud o candidatura independenta”, mai spus Antonescu.
Cercetarea sociologica comandata de PNL pentru a decide candidatul la prezidentiale intre Crin Antonescu si Klaus Iohannis concluzioneaza ca actualul presedinte al partidului are potentialul cel mai bun in perspectiva alegerilor din toamna, au declarat pentru MEDIAFAX surse liberale.
Conform surselor citate, sondajul comandat de PNL a fost realizat in perioada 10-17 iulie, iar rezultatele sale au fost prezentate duminica liberalilor.
Astfel, potrivit acestor date, 32% din respondenti ar vota cu Victor Ponta la prezidentiale, in timp ce Klaus Iohannis ar fi votat de 21%, Calin Popescu Tariceanu - 10%, Mircea Geoana - 6%, Cristian Diaconescu - 6%, Crin Antonescu - 6%, Catalin Predoiu - 5%, Dan Diaconescu - 4%, Mihai Razvan Ungureanu - 1%.
De asemenea, in turul al doilea Ponta ar avea 49%, fata de 43% Iohannis, restul respondentilor fiind nehotarati. In acelasi timp, in turul al doilea Ponta ar obtine 53% intr-o confruntare cu Antonescu, pentru care ar vota doar 29%, au mai relatat sursele citate.
Potrivit acelorasi surse, Ponta ar avea 55% in turul al doilea, fata de 28% Predoiu.
Cercetarea sociologica a analizat si electoratele lui Iohannis si Antonescu in functie de varsta, sex, nivel de scolarizare, ocupatie, venituri, precum si pe regiuni ale tarii, au mai mentionat sursele citate.
Potrivit acestora, la toate criteriile analizate, Iohannis a iesit mai bine decat Antonescu.
”Pentru PNL (si PDL) Iohannis are in prezent potentialul cel mai bun in perspectiva alegerilor prezidentiale din noiembrie 2014”, este concluzia cercetarii sociologice, au relatat pentru MEDIAFAX sursele liberale.
Sursele citate au mai relatat ca, potrivit cercetarii, Klaus Iohannis dispune si de potential de crestere, raspunzand si dorintei de schimbare a unei mari parti a populatiei.
Aceasta cercetare sociologica va fi discutata in sedinta Delegatiei Permanente a PNL de luni. Delegatia Permanenta urmeaza sa desemneze candidatul partidului la prezidentiale dintre Crin Antonescu si Klaus Iohannis. Mediafax.ro

presedintie candidatura independenta
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1413 (s) | 43 queries | Mysql time :0.007751 (s)