News Flash:

ANI: Radu Mazare nu a declarat 779.057 de euro detinuti in depozite bancare in Israel

11 Septembrie 2015
1225 Vizualizari | 0 Comentarii
radu mazare
Agentia Nationala de Integritate a solicitat Curtii de Apel Constanta extinderea actiunii de control privind diferenta nejustificata intre averea dobandita si veniturile realizate de fostul primar Radu Mazare, ANI identificand o suma de 779.057 de euro in depozite deschise la o banca din Israel.
Potrivit unui comunicat al Agentiei Nationale de Integritate (ANI), institutia a solicitat Comisiei de cercetare a averilor de pe langa Curtea de Apel Constanta ”extinderea actiunii de control cu privire la diferenta nejustificata intre averea dobandita si veniturile realizate de Radu Mazare”, in conditiile in care inspectorii de integritate au identificat suma de 779.057 de euro, ”reprezentand mai multe depozite intr-un cont deschis de catre acesta la o unitate bancara din Israel, sucursala Netanya”.
Depozitele bancare respective nu au fost mentionate in declaratiile de avere completate de Radu Mazare, in perioada 2008 - 2012, arata ANI.
Si in 23 iunie, ANI a solicitat Comisiei de cercetare a averilor de pe langa Curtea de Apel Constanta inceperea actiunii de control cu privire la o diferenta nejustificata, in cuantum de 137.570 de euro si 143.818 de lei, intre averea dobandita si veniturile realizate in perioada in care Mazare a fost primar al Constantei, respectiv iunie 2008 - mai 2015.
”Astfel, in urma datelor si a informatiilor transmise de institutiile competente pana in prezent, diferentele cu caracter nejustificat raportate la averea dobandita si veniturile realizate de catre Radu Mazare totalizeaza 916.627 euro si 143.818 lei”, arata ANI.
Mediafax.ro 
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1282 (s) | 43 queries | Mysql time :0.008927 (s)