News Flash:

Ancheta privind creditul primit de Ioana Basescu de la CEC Bank

18 Noiembrie 2013
1412 Vizualizari | 0 Comentarii

Conducerea Senatului a aprobat, luni, înfiinţarea unei subcomisii de anchetă privind creditul primit de Ioana Băsescu de la CEC Bank, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse parlamentare.

Conducerea Senatului a aprobat, luni, înfiinţarea unei subcomisii de anchetă privind creditul primit de Ioana Băsescu de la CEC Bank, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse parlamentare.

Potrivit acestor surse, Conducerea Senatului a decis, luni, înfiinţarea unei subcomisii în cadrul Comisiei pentru buget, finanţe care să ancheteze activitatea CEC Bank, după scandalul creditului acordat fiicei preşedintelui Traian Băsescu.

Decizia a fost luată cu 10 voturi "pentru", două abţineri şi un vot "împotrivă".

Şedinţa Biroului Permanent al Senatului este în desfăşurare.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că formaţiunea pe care o conduce va susţine înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă, în cazul achiziţionării unui teren agricol de către Ioana Băsescu, dar tema acesteia ar fi legată de contractul de împrumut încheiat cu CEC Bank.

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, după o întalnire cu grupurile PSD, că a discutat despre constituirea a două comisii de anchetă pentru retrocedările din Ardeal şi implicarea unor instituţii ale statului în achiziţionarea de terenuri pentru persoane private, el menţionand:"Cazul Călăraşi".

El a precizat că Parlamentul are dreptul în baza Constituţiei să facă comisii de anchetă legate de anumite situaţii.

Presa a relatat recent că fiica cea mare a preşedintelui Băsescu, Ioana, a cumpărat un teren agricol de peste 300 de hectare în zona localităţii Nana din judeţul Călăraşi, consilierul prezidenţial Adrian Rădulescu menţionand că a consiliat-o la cumpărare.

Ioana Băsescu preciza joi că în septembrie a achiziţionat un teren agricol de 290,41 hectare în judeţul Călăraşi, contractand un credit ipotecar pe 30 de ani de peste un milion de euro şi achitand din surse proprii aproape 280 de mii de euro.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că a convins-o pe fiica sa cea mare, Ioana, să cumpere un teren de 290 de hectare, pentru că vrea să fie fermier şi a adăugat că, din familie, doar aceasta era eligibilă pentru a primi un credit ipotecar.

Preşedintele CEC, Radu Gheţea, va fi schimbat din funcţie, a declarat, duminică, premierul Victor Ponta, într-o intervenţie telefonică la RTV, menţionand că îl susţine total pe ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, în verificarea activităţii manageriale a lui Gheţea.

Ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, afirma, miercuri, că a fost sunat de către preşedintele Traian Băsescu, în urmă cu două-trei săptămani, care l-a rugat ca Radu Gheţea să nu fie schimbat de la conducerea Casei de Economii şi Consemnaţiuni (CEC) Bank, fără a motiva această intervenţie.

Mediafax

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1133 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004980 (s)