News Flash:

Ancheta a DIICOT Timisoara in cazul unui grup infractional destructurat, specializat in trafic de migranti

16 Septembrie 2016
1029 Vizualizari | 0 Comentarii
imigrantii 1
Procurori ai Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) Timisoara efectueaza cercetari intr-o cauza vizand destructurarea unui grup infractional organizat, specializat in savarsirea infractiunilor de trafic de migranti si trecere ilegala a frontierei de stat. 
Potrivit procurorilor DIICOT Timisoara, in cauza exista suspiciunea rezonabila ca in cursul anului 2016, pe fondul migratiei ilegale din Balcani, 'mai multi cetateni de nationalitate sarba s-au constituit si au actionat in cadrul unui grup infractional organizat, avand ca scop racolarea, transportul si calauzirea unor grupuri de migranti proveniti din Orientul Mijlociu si Asia, de pe teritoriul Serbiei, in Romania si apoi mai departe catre state din vestul Europei'. 
In conditiile ridicarii gardului de la frontiera sarbo-maghiara, membrii gruparii au identificat 'noi modalitati de calauzire a migrantilor care sa le permita transportul unor grupuri mai mari de persoane', se arata intr-un comunicat al DIICOT remis miercuri AGERPRES. 
In urma cercetarilor efectuate in cauza s-a constatat faptul ca grupurile de migranti erau calauzite pana la frontiera dintre Serbia si Romania, in zona Jimbolia, unde li se dadeau indicatii precise legate de locul pe unde sa tranziteze frontiera pietonal, directia in care sa deplaseze si locatia unde sa se regrupeze pe teritoriul Romaniei. Ulterior, membrii gruparii tranzitau legal frontiera la bordul unor autoturisme inmatriculate in strainatate, iar odata intrati in Romania, se deplasau la locatia prestabilita, de unde ii preluau pe migranti si ii transportau catre frontiera dintre Romania si Ungaria. In acest punct, modul de operare era reluat pe acelasi tipar, migrantii fiind directionati pentru trecerea ilegala a frontierei catre o zona considerata sigura, iar ulterior erau preluati de pe teritoriul Ungariei si transportati mai departe catre destinatiile finale din vestul Europei, mentioneaza sursa citata. 
Membrii gruparii infractionale foloseau tehnologie moderna, respectiv GPS care le indica harta zonei cu ruta de acces a migrantilor, dar si aplicatii pentru comunicare in timp real, gen Viber. Pe de alta parte, sistemele utilizate de infractori faceau dificila monitorizarea grupurilor de migranti de catre organele legii.
Unul dintre grupurile de migranti transportate de retea a fost interceptat la sfarsitul lunii august, cand au fost prinsi 28 de transfugi, transferati ulterior la Centrul de azilanti din Bucuresti. 
In urma monitorizarii activitatilor gruparii a rezultat ca migrantii au fost preluati de la Centrul de azilanti din Bucuresti si transportati in Timisoara, unde s-a facut jonctiunea cu inca un grup de migranti, drumul fiind asigurat de doi membri ai gruparii cu rol de antemergatori, care avertizau un eventual control in trafic. 
Pe 13 septembrie, migrantii au fost dusi pe un camp de langa localitatea timiseana Tomnatic, unde au fost tinuti in ploaie pana la caderea intunericului, cand membrii gruparii i-au urcat din nou in microbuz si i-au transportat pana in apropierea vamii Cenad, de unde, spre miezul noptii s-a incercat trecerea in Ungaria peste fasia verde, pe jos. In acel moment s-a intervenit si s-a procedat la indisponibilizarea migrantilor, precum si a calauzei care ii transporta. In acelasi timp, ceilalti membri ai gruparii au incercat tranzitarea frontierei la bordul celorlalte autoturisme, cu intentia de a-i prelua pe migranti de pe teritoriul Ungariei, ocazie cu care s-a procedat la retinerea acestora in vederea cercetarilor. 
Conform DIICOT Timisoara, pentru aceste servicii migrantii plateau sume cuprinse intre 4.500 - 5.500 de euro de persoana, veniturile obtinute de membrii gruparii in urma activitatii infractionale pe aceasta linie fiind in acest mod considerabile. AGERPRES
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1255 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005740 (s)