Politistii locali au inceput sa le imparta somatii timisorenilor care nu si-au curatat de gheata si zapada trotuarele din fata casei. Cetatenii au fost avertizati sa ia masuri, pentru ca in caz contrar se vor alege cu amenzi. Sanctiunile pot ajunge pana la 1.000 de lei in cazul persoanelor fizice.
„Politia Locala Timisoara a aplicat pana acum un numar de 101 somatii celor care nu au curatat trotuarele de zapada si gheata, conform HCL 371/2007 modificata. Mentionam ca incepand de marti a fost demarata o ampla campanie de verificare a situatiei pe strazi, intreg efectivul fiind angrenat in actiunea pe aceasta linie”, ne-au transmis reprezentantii Politiei Locale.
Hotararea de consiliu local 371 din 2007, privind constatarea si sanctionarea contraventiilor pe raza municipiului Timisoara, prevede amenzi intre 500 si 1.000 de lei pentru persoanele fizice si intre 1.500 si 2.500 de lei in cazul persoanelor juridice care nu iau masuri pentru curatarea trotuarelor pe timp de iarna.
Comentarii (0)