Ma numesc Cristina, am 38 ani si sunt mamica unui baietel de 3 anisori.

Din 2007 sunt casatorita cu sotul meu. Inca de cand ne-am cunoscut trebuia sa-mi dau seama ca nu este potrivit pentru mine, dar am zis ca poate cu timpul va fi bine. Acum e prea tarziu, avem un copil impreuna si ma gindesc ca micutul are nevoie de ambii parinti.

La inceputul relatiei noastre a fost foarte gelos, ma teroriza de-a dreptul, nu aveam voie sa vorbesc cu nici un barbat, cand mergeam cu el pe strada trebuia sa am grija sa tin capul in jos fiindca avea impresia ca ma filez cu barbati pe strada, nu aveam voie sa ies din cuvantul lui, ma suna foarte des sa vada ce fac si multe altele. Am ajuns sa-mi fie frica de el. Nu m-a batut niciodata, dar m-a terorizat psihic.

Cu timpul s-a schimbat, nu mai e gelos, dar sunt alte probleme care ma deranjeaza la el, si anume: cand are chef de amor, ma cheama la el si ma intreaba daca „ii dau ceva”. Nu ma intreaba daca am chef sau daca vreau sa fac ceva. Probabil ca stii si tu ca atunci cand ai un copil, nu mai ai chef sa faci dragoste toata ziua, ai alte prioritati, ai alte probleme pe cap.

La noi nu exista preludiu si ca atare eu nu simt nici o placere. Conteaza sa se simta el bine ca de mine nu-i pasa.

Daca nu vreau, atunci se supara, vorbeste cu mine in doi peri. Daca fac dragoste cu el, atunci e multumit, nu mai are treaba cu mine, e binedispus.

Ma simt ca o carpa, ma simt folosita. Parca nu as fi sotia lui. Am stat de vorba cu el pe tema asta, i-am spus de nenumarate ori ca eu nu simt nici o placere, ca o fac doar pentru el, dar tot asa face.

Plus de asta, simt o repulsie fata de el, nu-l iubesc. Ce mai sfatuiesti sa fac? Iti multumesc.

Draga mea,

Imi pare rau ca trebuie sa-ti spun, dar lucrurile nu se vor imbunatati doar pentru ca vorbesti cu sotul tau.

Barbatii nu reactioneaza la cuvinte, ci la fapte. Daca vrei sa faci un barbat sa inteleaga ca a gresit, trebuie sa faci un gest suficient de clar, nu ajunge sa-i tii o predica. Daca doar ii spui, pe o ureche ii intra, pe cealalta ii iese, iar a doua zi se poarta ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat.

Spui ca cel mic are nevoie de ambii parinti, dar mai gandeste-te o data: nu cumva asta e doar un pretext, pentru ca, de fapt, ti-e frica sa te desparti de el? Daca intre tine si sotul tau nu este armonie, copilul nu va avea parte de doi parinti, ci de o stare de tensiune continua in care va creste si pe care o va simti.

Daca ai avea curajul sa te desprinzi de acest barbat egoist, care te foloseste, atunci copilul are macar sansa sa aiba o mama cat de cat linistita, care are speranta ca poate isi va reface viata intr-o zi. Asa, are o mama chinuita, pe care o vede ca sufera si un tata indiferent care nu se gandeste decat la placerea lui.

In acesti zece ani, cati au trecut de cand sunteti impreuna, te-ai obisnuit si ai acumulat cumva ideea ca asa trebuie si asa e bine. In realitate, nu e necesar sa te chinui asa la nesfarsit. Daca ti-e greu, macar ia in considerare sa-i ceri sa luati o pauza. Si, avand in vedere tendinta lui de a fi posesiv, neaparat cere ajutor de la un psiholog si chiar de la un avocat specializat in divorturi.

Daca vrei sa te desparti de un asemenea om, trebuie sa ai un motiv foarte clar. Altfel, sa nu-i vina ideea sa vrea sa-ti ia copilul.