News Flash:

ALERTA ANM: Ninsori insemnate cantitativ in Transilvania si precipitatii mixte, ghetus si polei in Moldova

20 Ianuarie 2018
1320 Vizualizari | 0 Comentarii
ninsoare 66830600

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, vineri, o informare, fiind vizate ninsori însemnate cantitativ la munte, predominant ninsori în Maramureş şi Transilvania, iar pentru Moldova sunt anunţate precipitaţii mixte, gheţuş şi polei.

Potrivit ANM, în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă (19/20 ianuarie) în zonele montane va ninge, local mai însemnat cantitativ şi se va depune strat nou de zăpadă. În Maramureş şi în Transilvania vor predomina ninsorile, în Moldova vor fi precipitaţii mixte şi local se va forma gheţuş sau polei.

Informarea este valabilă de vineri, de la ora 20, până sâmbătă, la ora 8.

De sâmbătă, de la ora 15, până duminică la ora 6, meteorologii anunţă ploaie, lapoviţă şi ninsoare, dar vânt moderat în Muntenia şi Dobrogea, intensificări ale vântului la munte, local ninsori viscolite în Carpaţii Meridionali şi de Curbură.

Potrivit ANM, din a doua parte a zilei de sâmbătă, aria precipitaţiilor se va extinde în sud şi sud-est. Astfel, în Muntenia şi în Dobrogea acestea vor fi în general moderate cantitativ, ploaie şi lapoviţă la început, iar în cursul serii şi al nopţii predominant ninsoare

Se va depune strat nou de zăpadă în medie de 4...8 cm, local în jurul a 10 cm. În zona montană, în special în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, sunt anunţate ninsori temporare.

ANM anunţă că vântul se va intensifica în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică (20/21 ianuarie) la munte, mai ales pe creste, cu rafale de peste 70 km/h, local viscolind sau spulberând zăpada, iar în sud şi sud-est va deveni moderat, cu intensificări de până la 40…45 km/h local în Dobrogea.

ANM mai arată că din a doua parte a zilei de duminică, 21 ianuarie, aria precipitaţiilor se va extinde în majoritatea regiunilor şi treptat vor predomina ninsorile.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1261 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006107 (s)