News Flash:

Agentia de Dezvoltare Regionala Vest, lider national in absorbtia de fonduri europene

4 Ianuarie 2014
1272 Vizualizari | 0 Comentarii
Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) Vest estimează că gradul de contractare a fondurilor europene va depăşi 90 de procente la finalul actualului exerciţiu financiar. 

Până acum, ADR Vest a reuşit să atragă mai bine de 400 de milioane de euro pentru cele peste 700 de proiecte depuse pentru măsuri din cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, ce beneficiază de suport financiar structural.

Potrivit directorului executiv al ADR Vest, Sorin Maxim, mai mult de jumătate dintre iniţiative au primit finanţare şi au fost puse în practică.

'Până în acest moment, au fost contractate 343 de proiecte, iar dintre acestea, 317 proiecte se află în faza de implementare sau sunt deja finalizate, altele 26 fiind reziliate. Valoarea totală a proiectelor în implementare sau finalizate este de 696,5 milioane de euro, din care 493,6 milioane de euro reprezintă valoarea finanţării nerambursabile. Gradul de contractare este de 118,11 procente', a declarat joi Sorin Maxim.

El a adăugat că un număr de 126 de proiecte se află în diferite faze de evaluare, precontractare sau rezervă, având o valoare totală de aproximativ 380,58 milioane euro, din care circa 301,71 milioane de euro reprezintă valoarea finanţării nerambursabile.

În ceea ce priveşte reabilitarea si modernizarea reţelei de drumuri, peste 90 de milioane de euro au fost obţinuţi de la Uniunea Europeană. Pe această măsură au fost depuse 52 de proiecte, dar numai 18 au fost aprobate.

La măsura Educaţie, 30 de milioane de euro au fost alocaţi pentru vestul ţării, din cele 71 de proiecte depuse, doar 24 fiind acceptate şi au primit banii necesari pentru a fi puse materializate practic. 

Unul dintre cele mai îndrăzneţe proiecte, care s-ar ridica la câteva zeci de milioane de euro şi pe care ADR Vest le are în vizor, este realizarea unui port-cargo la Moldova Nouă, în judeţul Caraş Severin, unde să se poată descărca şi manipula containere de transport marfă.

'Ne dorim foarte mult realizarea acestui proiect european, în care noi suntem parteneri şi care va facilita transportul de containere pe Dunăre în aval şi în amonte', a spus Maxim. Moldova Nouă ar urma să devină un nod intermodal, cu conectarea căii navale de transport cu cea feroviară şi rutieră, mai ales că în zonă ar urma să se realizeze şi o autostradă care va conecta Timişoara de Belgrad. AGERPRES
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1126 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005510 (s)