News Flash:

ADEVARUL SOCANT despre STETOSCOPUL medicilor

5 Martie 2014
1378 Vizualizari | 0 Comentarii

Principala sursă de bacterii într-un spital sunt mainile medicilor, însă şi stetoscopul joacă un rol important. Un nou studiu realizat de elveţieni a scos la iveală că stetoscopul este uneori chiar mai murdar ca mainile.

Stetoscopul este folosit intensiv, mai ales într-un spital. Intră în contact direct cu pielea pacienţilor şi poate „găzdui“ cateva mii de bacterii. „Considerăm stetoscopul ca un foarte important mijloc de transmitere al acestor bacterii“, declară Didier Pittet, director al Programului de Control al Infecţiilor din cadrul Asociaţiei Spitalelor din Geneva, Elveţia. 

„Din punctul de vedere al controlării infecţiilor şi al siguranţei pacienţilor, stetoscopul trebuie privit ca o extensie a mainilor medicului şi trebuie dezinfectat după fiecare utilizare“, continuă dr. Pittet care este şi colaborator al Centrului Pentru Siguranţa Pacienţilor al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

In cadrul studiului realizat de dr. Pittet, 71 de pacienţi au fost examinaţi de trei medici care foloseau mănuşi şi stetoscoape sterile.  La sfarşitul examinării, s-au cercetat două părţi ale stetoscopului (tubul şi diafragma reglabilă), dar şi patru regiuni ale mainilor medicilor (spatele mainii, varful degetelor şi partea care corespunde muşchilor tenari şi hipotenari, aproximativ podul palmei) pentru a se constata numărul de bacterii prezente, notează „Science Daily“.

Diafragma reglabilă a stetoscopului a fost cea mai contaminată comparativ cu mana medicului, excepţie făcand doar varfurile degetelor. Mai mult, tubul stetoscopului a fost mult mai contaminat decat spatele mainii specialistului. Rezultate asemănătoare s-au observat şi în cazul cand contaminarea s-a făcut cu o bacterie rezistentă la antibiotice, „Stafilococus aureus“ - MRSA („methicillin-resistent Staphylococcus aureus“) după ce s-au analizat pacienţii infectaţi cu această bacterie.

Acest studiu este primul care compară direct nivelul de contaminare al mainilor medicilor şi al stetoscopului. Contaminarea stetoscopului este foarte serioasă şi este comparabilă cu infectarea varfurilor degetelor medicilor, adică regiunea de pe maini cea mai implicată în transmiterea microbilor.

Medicii trebuie să fie conştienţi de importanţa dezinfectării stetoscoapelor după fiecare utilizare, conchide „Science Daily“. Adevarul.ro


stetoscopul
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1148 (s) | 43 queries | Mysql time :0.009060 (s)