News Flash:

A murit actrita Ruxandra Sireteanu

18 Februarie 2014
1317 Vizualizari | 0 Comentarii
Ruxandra Sireteanu
Actriţa Ruxandra Sireteanu a murit la vârsta de 70 de ani, marţi dimineaţă, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii Teatrului Nottara din Bucureşti. Potrivit reprezentanţilor teatrului, actriţa suferea de cancer. Trupul neînsufleţit al actriţei urmează să fie depus la Teatrul Nottara, la o dată care va fi anunţată ulterior, au declarat reprezentanţii Teatrului Nottara.

Născută pe 20 decembrie 1943, la Craiova, fiica actorului Nicolae Sireteanu, Ruxandra Sireteanu a debutat la vârsta de 9 ani pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, cu rolul Maia din "Platon Krecet", în regia lui Alexandru Finţi.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică la clasa profesorilor Ion Finteşteanu şi Sanda Manu.

A susţinut numeroase recitaluri de poezie atât în România, cât şi în Suedia (Malmö şi Göteborg) şi Grecia (Atena şi Salonic).

În anul 1968 a primit o bursă de două luni la Paris, la Maison des jeunes, condusă de Jean-Louis Barrault şi Tania Balachova.

Din 1972, Ruxandra Sireteanu a jucat la Teatrul Nottara din Bucureşti.

În perioada 1992 - 1995 a fost profesoară la Facultatea de Teatru a Universităţii Hyperion din Bucureşti.

Printre filmele în care a jucat se numără "Divorţ... din dragoste" (1992) şi "Păcală se întoarce" (2006).

Totodată, Ruxandra Sireteanu a făcut dublaje la desene animate şi şi-a împrumutat vocea sa pentru personaje din spectacole de teatru radiofonic. Mediafax.ro

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1354 (s) | 32 queries | Mysql time :0.007653 (s)