News Flash:

Cod Portocaliu de inundatii pe rauri din 17 judete; Cod Galben in 35 de judete

28 Iunie 2016
301 Vizualizari | 0 Comentarii
inundatuii la bistrita
Hidrologii au instituit Cod Portocaliu de inundații pe râuri din 17 județe până miercuri după-amiază în timp ce râuri din 35 de județe se vor afla sub Cod Galben de inundații.

Astfel, până miercuri la ora 15,00, a fost emis Cod Portocaliu pe râurile din bazinele hidrografice: Bega Veche, Bega (județul Timiș), Timiș — afluenții aferenți sectorului aval confluență Bistra, Bârzava, Moravița, Caraș (județele Caraș Severin și Timiș), afluenții Oltului din județele Sibiu, Brașov, Covasna și Harghita, Ialomița — bazin superior, Prahova — bazin superior și afluenți (județele Dâmbovița și Prahova), Buzău — bazin superior și afluenți (județele Brașov, Covasna și Buzău), Suceava (județul Suceava), Moldova, Bistrița (județele Suceava, Harghita, Neamț și Bacău), Trotuș (județele Harghita, Neamț și Bacău), Putna, Râmnicu Sărat (județele Vrancea și Buzău), Jijia, Bașeu (județele Botoșani și Iași), Bârlad (județele Iași, Vaslui, Neamț, Bacău, Vrancea și Galați), afluenții mici ai Siretului aferenți județelor Bacău, Vrancea și Galați, afluenții mici ai Prutului aferenți județelor Vaslui și Galați.

Reprezentanții Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor precizează că fenomenele se vor produce cu probabilitate și intensitate mai mare pe unele râuri din județele Vaslui, Bacău, Neamț și Iași.

De asemenea, în intervalul 28 iunie, ora 13,00 — 28 iunie, ora 24,00 se instituie Cod Galben pe râurile din bazinele hidrografice: Lăpuș — bazin superior și mijlociu și afluenți (județul Maramureș), Tur (județul Satu Mare), Someșul Mic — bazin superior și afluenți, afluenții mici ai Someșului aferenți sectorului aval Dej (județele Cluj, Sălaj, Maramureș și Satu Mare), Crasna — bazin superior și afluenți (județele Sălaj și Satu Mare), Barcău — bazin superior și afluenți (județele Sălaj și Bihor), Crișul Repede — bazin superior și afluenți (județele Cluj și Bihor), Crișul Negru, Crișul Alb — bazine superioare și afluenți (județele Hunedoara, Arad și Bihor), Arieș — bazin superior și afluenți (județele Cluj și Alba), afluenții mici ai Mureșului din județele Alba, Hunedoara și Arad, Jiu — bazin superior și afluenți (județele Hunedoara, Gorj și Mehedinți).

Tot sub Cod Galben de inundații se vor afla, până miercuri la ora 24,00, râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza (județul Maramureș), Someșul Mare (județul Bistrița-Năsăud), Mureș — bazin superior și afluenți mici aferenți sectorului Glodeni — confluență Arieș, Târnava Mare — bazin superior și afluenți, Târnava Mică — bazin superior și afluenți (județele Harghita, Mureș, Bistrița Năsăud și Sibiu), Bega Veche, Bega (județul Timiș), Timiș, Bârzava, Moravița, Caraș, Nera — bazin superior și afluenți (județele Caraș Severin și Timiș), Cerna — județele Gorj și Caraș Severin, Olt — bazin superior și mijlociu (județele Harghita, Covasna, Brașov), afluenții Oltului din județele Sibiu, Vâlcea, Gorj, Argeș și Olt, Argeș — bazin superior, Dâmbovița — bazin superior (județele Argeș și Dâmbovița), Ialomița — bazin superior și mijlociu, Prahova (județele Dâmbovița și Prahova), Buzău — bazin superior și afluenți (județele Brașov, Covasna și Buzău), Călmățui (județele Buzău și Brăila), Suceava (județul Suceava), Moldova, Bistrița (județele Suceava, Harghita, Neamț și Bacău), Trotuș (județele Harghita, Neamț și Bacău), Putna, Râmnicu Sărat (județele Vrancea și Buzău), Jijia, Bașeu (județele Botoșani și Iași), Bârlad (județele Iași, Vaslui, Neamț, Bacău, Vrancea și Galați), afluenții mici ai Siretului aferenți județelor Bacău, Vrancea și Galați, afluenții mici ai Prutului aferenți județelor Vaslui și Galați, râurile mici din Dobrogea (județele Tulcea și Constanța).

Administrația Națională de Meteorologie a emis marți o avertizare Cod portocaliu de ploi torențiale pentru șase județe din Moldova, valabilă până miercuri dimineață la ora 11,00. Potrivit meteorologilor, în județele Botoșani, Iași, Vaslui, Suceava, Neamț și Bacău, gradul de instabilitate atmosferică va fi foarte ridicat, iar local se vor cumula cantități de apă de peste 60 — 70 de litri/metrul pătrat.

Tot marți, până la ora 23,00, Capitala și 31 de județe se vor afla sub Cod galben de averse. Astfel, în zonele montane, precum și în Moldova, Muntenia, Dobrogea și în cea mai mare parte a Transilvaniei și a Maramureșului vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de vânt ce vor lua și aspect de vijelie și grindină.

Ulterior, în intervalul 28 iunie, ora 23,00 — 29 iunie, ora 11,00, Codul galben de ploi se va restrânge la 18 județe, respectiv Maramureș, Bistrița Năsăud (jumătatea de est), Mureș (parțial), Harghita, Brașov, Covasna, Sibiu (partea de sud), Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Tulcea, Constanța, Călărași, Ialomița, Prahova (jumătatea de nord), Dâmbovița (jumătatea de nord), Argeș (jumătatea de nord).

AGERPRES/ 
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0828 (s) | 24 queries | Mysql time :0.021420 (s)