News Flash:

CNADNR deschide 56 km de autostrada in acest an, mai putin de jumatate fata de 2013

9 Noiembrie 2014
399 Vizualizari | 0 Comentarii
CNADNR va inaugura pana la finele acestui an 56 de kilometri de autostrada, mai putin de jumatate fata de nivelul din 2013, cand au fost finalizati 116 kilometri, si a planificat pentru 2015 deschiderea traficului rutier pentru 17 kilometri noi.


Datele CNADNR arata ca pana la finele acestui an vor fi finalizati 56,3 kilometri de autostrada, respectiv primul lot (22,2 kilometri) si o portiune de 6 kilometri din lotul 2 al autostrazii Nadlac - Arad, 6 kilometri din lotul 2 al autostrazii Timisoara - Lugoj si lotul 3 de la Orastie - Sibiu (22,1 kilometri).


In anul 2013 au fost deschisi traficului rutier 116,07 kilometri, lungimea totala a retelei de autostrazi din Romania numarand in prezent 646,07 km.


"Tronsoanele de autostrada planificate a fi deschise traficului rutier in anul 2015 sunt: autostrada Nadlac - Arad si drum de legatura lot 2: km 22+218 - km 38+882 - 10,664 km; autostrada Bucuresti - Ploiesti, tronson Bucuresti - Ploiesti, Sectiunea I, km 0+000 - km 19+500 - 6,5 km", a comunicat Compania de Drumuri pentru MEDIAFAX.


CNADNR SA deruleaza in prezent trei proceduri de achizitie publica pentru atribuirea unor contracte de constructie autostrazi, toate fiind in procesul de evaluare a ofertelor de catre comisia de evaluare.


Licitatiile vizeaza proiectarea si executia tronsoanelor Ogra - Campia Turzii (lot 1,2,3), Targu Mures - Ungheni (plus drum de legatura), Ungheni - Ogra, respectiv Suplacu de Barcau - Bors din autostrada Brasov - Targu Mures - Cluj - Oradea.


"In cadrul CNADNR SA se afla in derulare procedura de achizitie publica «Proiectare si Executie pentru finalizarea Autostrazii Brasov - Targu Mures - Cluj - Oradea, sectiunea 2B: Campia Turzii - Gilau». In prezent aceasta se afla in stadiul de elaborare a documentatiei de atribuire si transmitere a acesteia spre validare la ANRMAP", potrivit sursei citate.


Cu privire la constructia autostrazii Comarnic - Brasov, CNADNR reitereaza ca in prezent sunt in derulare activitatile prealabile semnarii contractelor de finantare si contractului de concesiune de lucrari publice, fara alte informatii.


In primele noua luni ale acestui an, CNADNR a platit companiilor implicate in constructia de autostrazi suma de 767,1 milioane lei. Comparativ, in perioada ianuarie - septembrie 2013 suma achitatã constructorilor de autostrazi a fost de 2,6 ori mai mare, ridicandu-se la 2,03 miliarde lei.


In 2013, constructorii de autostrazi au primit in total 3,08 miliarde lei de la CNADNR. Sumele nu includ TVA.


Anul trecut, CNADNR a inaugurat 116 kilometri de autostrada, respectiv tronsonul Simeria - Orastie, trei loturi pe Orastie-Sibiu si primul tronson al Lugoj - Deva. Mediafax.ro
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1340 (s) | 35 queries | Mysql time :0.048623 (s)