News Flash:

Clubul Ripensia Timisoara, la ceas aniversar

24 Octombrie 2013
411 Vizualizari | 0 Comentarii

Clubul de fotbal Ripensia Timisoara va lansa o revista lunara ''Ripensia Sport Magazin'', cu prilejul împlinirii a 85 de ani de la înfiintarea gruparii banatene.


Evenimentul, care va cuprinde si lansarea albumului foto ''Ripensia 2012-2013 - Un nou început'' si vernisarea unei expozitii foto, va fi gazduit de Iulius Mall din Timisoara (zona magazinului Intersport), sambata 26 octombrie, de la ora 18,00, potrivit unui comunicat.


Primul numar al revistei ''Ripensia Sport Magazin'' cuprinde un editorial semnat de Dumitru Graur, interviuri, prezentarea lotului actual, a istoriei clubului, a parcursului în editia actuala a Cupei Romaniei, o rubrica ampla dedicata fotbalului romanesc, una despre fotbalul international, dar si pagini dedicate echipei de rugby din Timisoara, campioana nationala în ultimele doua sezoane.


Clubul Ripensia s-a înfiintat la data de 21 octombrie 1928 si are în palmares patru titluri de campion al Romaniei, în sezoanele 1932/1933, 1934/1935, 1935/1936, 1937/1938, precum si doua Cupe ale Romaniei, în 1934 si 1936.


Gruparea de pe Bega a devenit deja prima echipa venita din liga a 5-a care s-a calificat în optimile de finala ale Cupei Romaniei, pana în aceasta faza eliminand nu mai putin de 10 echipe.


In optimile competitiei, Ripensia Timisoara va întalni vicecampioana Pandurii Tg. Jiu, marti 29 octombrie, pe stadionul ''Dan Paltinisanu'', de la ora 16,00.


 


ripensia timisoara timisoara
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0877 (s) | 24 queries | Mysql time :0.010355 (s)