News Flash:

CJ Timis a alocat 600.000 de lei pentru biserici

11 Octombrie 2014
524 Vizualizari | 0 Comentarii
Consiliul Judetean Timis aloca, din nou, bani pentru culte. Pentru cultul ortodox roman s-au alocat 500.000 lei. Suma totala alocata, de aceasta data, este de 600.000 de lei, 100.000 de lei fiind impartiti intre celelalte culte.
Pentru cultul ortodox sarb sunt prevazuti 8.000 de lei, pentru cultul ortodox ucrainean, 4.000 de lei, pentru cultul romano-catolic, 30.000 lei, pentru cel greco-catolic, 7.000 lei, pentru cultul reformat, 6.000 lei, pentru cel evanghelic, 3.000 lei, pentru cultul penticostal, 20.000 lei, pentru cel adventist, 4.000 lei si  pentru cel baptist, 18.000 lei.
In sedinta comisiilor reunite, desfasurata inainte de plenul CJ Timis, consilierul judetean PDL Marin Popescu a spus ca s-a exagerat putin cu aceasta alocare de fonduri.
„Cu totii avem credinta. Cred ca am exagerat putin. Din cate stiu este a doua alocare financiara din acest an pentru culte. Eu cred ca am depasit un interes vizavi de nevoi. Perioada anului este una delicata. Poate ar fi fost bine daca eram intelepti noi aici, la judetul Timis. Orice ban este bun atunci cand este venit din afara sistemului. Dar cred ca depasim anumite limite si cred ca ochiul critic al cetateanului nu ne va vedea tocmai bine pe cei care suntem aici si decidem acest lucru. Avem o mica problema aici”, a spus Marin Popescu.
In luna martie a acestui an, consilierii judeteni au aprobat un proiect ce prevedea alocarea a 750.000 de lei catre culte pentru constructia sau reabilitarea de biserici si 210.000 de lei pentru salarizarea personalului neclerical. 100.000 de lei din acesti bani au fost directionati pentru constructia Catedralei Mantuirii Neamului.
„Consider ca atribuirea sumelor de bani catre culte ar trebui sa se faca foarte explicit si clar pe obiective – biserici care sunt in paragina, sprijin pentru cei care desfasoara activitati de caritate, nu sa dam bani la dispozitia capilor cultelor, chiar si al cultului din care fac parte – cel ortodox. Stiu ca este biserica in Timis care nu mai are turn, sunt biserici fracturate, de unde stim ca acesti bani se vor duce direct catre necesitatile cetatenilor din Timis? Propun ca in viitor sa avem in vedere repartitia acestor bani prin analize obiective. Vrem sa stim foarte clar ce se intampla cu acesti bani”, a spus consilierul judetean PP-DD Petru Juravle.
Presedintele CJ Timis Titu Bojin (PSD) spune ca acesti bani se duc catre reparatii sau constructii ale bisericilor, scrie tion.ro.
„Banii se dau pentru construirea bisericilor. Unde se dau ei vin cu devizele de lucrari, numai pe baza lor se elibereaza sumele pe fiecare lucrare in parte. Dam la toate bisericile, nu este niciuna cu zero, in functie de numarul de enoriasi, unele au probleme mai multe”, a spus Bojin.
Proiectul a trecut in plen.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1218 (s) | 34 queries | Mysql time :0.035156 (s)