News Flash:

Cercetarile arheologice continua in Piata Unirii din Timisoara

23 Noiembrie 2014
411 Vizualizari | 0 Comentarii
Vesti proaste pentru primarul Timisoarei. Arheologii care se ocupa de cercetari in cadrul lucrarilor din centrul istoric al orasului mai au de munca in Piata Unirii: au mai cerut inca doua luni pentru cercetari arheologice. Primarul Nicolae Robu nu vede cu ochi buni cererea specialistilor in arheologie.


”Arheologii au cerut pentru Piata Unirii inca doua luni de cercetare, o armata de puscariasi, un arsenal de unelte, ca sa mai cerceteze nu stiu ce. Luni vreau sa am o discutie cu arheologii, sa incercam sa lamurim lucrurile. Au acum o mare cercetare si la Spitalul de Copii, care evident ca ne tine pe loc si acolo. Sunt de acord cu cercetarea arheologica, ea trebuie facuta, dar arheologii trebuie sa-si configureze echipele astfel incat sa realizeze cercetarea intr-un timp scurt. In decembrie se implineste un an de cercetari arheologice, termenul final nu ni-l poate nimeni decala. Nu exista timp fizic sa se finalizeze proiectul la timp, daca se prelungesc cercetarile arheologice, scrie tion.ro. Ei ar trebui sa vina cu echipe mai numeroase, cu unelte potrivite, sa se organizeze si sa munceasca astfel incat sa dureze mai putin”, a explicat edilul-sef.

Potrivit lui Robu, la final ar trebui sa se vada munca arheologilor, atat in Muzeul Banatului, cat si pe viitoarele strazi pietonale din centrul istoric al orasului.

”Trebuie sa si vedem care sunt rezultatele cercetarilor, cati bani se cheltuiesc si ce rezultate se obtin pe banii respectivi, ne alegem cu ceva oare? Eu cred ca trebuie sa vedem si lucrurile acestea. Daca dupa cercetare nu gasim Muzeul de Istorie al Banatului mai bogat, mai interesant, daca in situ nu avem niste amenajari care sa creasca gradul de atractivitate a Timisoarei, atunci desigur ca nu cred ca putem spune ca avem motive de multumire”, a mai spus primarul Nicolae Robu.

Daca in Piata Unirii ar trebui sa avem pavaj nou abia in primavara, Piata Libertatii ar trebui sa fie gata pana la Craciun. Edilul Timisoarei sustine ca se progreseaza in Libertatii si ca timisorenii vor circula pana acolo pana de sarbatori.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1254 (s) | 35 queries | Mysql time :0.034506 (s)