News Flash:

Ce spune premierul Grindeanu despre gaura din buget

16 Ianuarie 2017
1016 Vizualizari | 0 Comentarii
sorin grindeanu5
Premierul Sorin Grindeanu a declarat, duminica seara, la Romania TV, referitor la acuzatiile aduse fostului guvern legate de existenta unei ”gauri” in buget ca este o diferenta neacoperita pe ceea ce s-a prognozat si pe ceea ce s-a realizat, afirmand ca rectificarea bugetara din 23 noiembrie ”a fost probabil o rectificare pozitiva din cauza ca eram in campanie electorala”. Grindeanu a sustinut ca asteapta sa vada rezultatele anchetei pe care Parlamentul a initiat-o in acest sens.


”Vorbim de executia bugetara pe anul trecut, au fost venituri de 221 de miliarde, veniturile prognozate. La inceputul anului erau de 231, dupa care a venit o rectificare de buget in care s-a spus ca sunt si mai mari veniturile, s-a ajuns in jur de 235 ca si estimare, iar la finalul anului s-au inchis lucrurile la 221 de miliarde ca si venituri totale. E aceasta diferenta care nu e acoperita, pe ceea ce s-a prognozat si pe ceea ce s-a realizat”, a declarat premierul Sorin Grindeanu, informeaza news.ro.


Grindeanu dezvaluie ce a discutat la Cotroceni, cu presedintele Klaus Iohannis


Seful Executivului a spus ca semnele de intrebare au aparut in momentul in care s-a facut o rectificare bugetara la sfarsitul lunii noiembrie.


”S-a facut o rectificare de buget la sfarsitul lunii noiembrie – e adevarat, in camapanie electorala – cand  datele erau aproape de adevar, adica vorbim de o luna pe care o mai aveai pana la sfarsitul anului si unde nu s-a facut rectificare negativa, asa cum era normal. Dimpotriva. Aici a dat o explicatie foarte buna domnul ministru la Finatelor in care a spus ca probabil ca acea rectificare din 23 noiembrie a fost o rectificare pozitiva din cauza ca eram in campanie elctorala. Da, numai ca aceste campanii electorale vin si pleaca. Exista viata si dupa alegeri, viata romanilor. Nu ne putem juca cu lucruri de acest tip. Acestea sunt lucruri care sunt dincolo de politica”, a subliniat seful Executivului.


”O sa vedem cuzele. Am vazut ca si Parlamentul se ocupa in a cauta cauzele pentru care s-a facut asa ceva. Treaba noastra e sa ne ocupam acum de ceea ce inseamna implementarea programului nostru de guvernare in 2017”, a conchis premierul.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1238 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005309 (s)