News Flash:

Ce solutie propune Petre Daea, cu privire la atacurile dese ale ursilor: Dar de ce sa nu-i impuscam?

11 Noiembrie 2017
990 Vizualizari | 0 Comentarii
urs sinaia

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat, sâmbătă, la Ploieşti, că animalele sălbatice trebuie să rămână în habitatul lor, iar oamenii trebuie să fie protejaţi, chiar dacă acest lucru înseamnă împuşcarea urşilor, deoarece „nu am ajuns în situaţia să alegem între om şi animal”.

Întrebat ce face Guvernul pentru a proteja populaţia în zonele unde ursul coboară tot mai des în apropierea locuinţelor, ministrul Petre Daea a răspuns că lucrurile se vor reglementa rapid.

„Am vorbit cu colegii din Guvern, lucrurile acestea se vor reglementa rapid. Să nu alegem între om şi animal! Să considerăm animalul acolo unde el trebuie să rămână, în spaţiul lui, în habitatul lui, pe o anumită densitate, şi să protejăm oamenii! Dar de ce să nu-i împuşcăm? În primul rând e protejat omul. Nu am ajuns în situaţia să alegem între om şi animal, să fie foarte clar! Omul pentru noi este cel care ne interesează, în slujba lui suntem şi împreună cu fiecare dintre cei care au decizie în domeniu luăm măsurile care se impun", a declarat Daea.

La Ploieşti, ministrul Agriculturii a fost întrebat de un ploieştean de ce s-au scumpit produsele alimentare, Daea răspunzând că „nu ministerul face preţurile”.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1226 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005675 (s)