Sa te dezamagesti pana cand n-o sa te mai amagesti! Dezamagirea e lucrarea ta. Dezamagirea mea e lucrarea mea, nimeni nu m-ar putea amagi daca nu m-as lasa amagita. Si orice dezamagire este o fapta buna, un serviciu, sa pupam mana celui care ne dezamageste, sa il pupam pe obraji, sa-i multumim frumos, sa-l punem si pe acatist vreo zece ani si sa ne despartim! Ca a alege sa traiesti mai departe langa cineva care e specializat in a te dezamagi si o face cu placere, mi se pare prea mult.

Sa invatam din prima lectie: ne amagim pentru ca suntem plini de pretentii si de asteptari de la ceilalti, am vrea ca ceilalti sa fie asa cum ne-ar placea noua si asa cum am vrea sa fim noi si ne amagim pe noi insine ca suntem asa si asa si asa… Cumva, aceasta dezamagire sa fie inceputul cunoasterii, inceputul iubirii. Cine rezista la zece dezamagiri asumate si inca il mai iubeste pe dezamagitor, are sanse sa-l iubeasca pana la Judecata de Apoi. Intre timp sa-i spuneti de fiecare data ca va doare comportamentul lui si ca ati ales sa-l iertati si chiar sa-i cereti sa-si ceara iertare… Dar singurul lucru important aici este sa va asumati consecintele comportamentului sau fara sa-l acuzati pe el de cele pe care le indurati. Ati ales asta si va asumati…Da, nu putem trai singuri pentru ca viata e comuniune. Singuratatea este moarte. Cand suferim in relatie, tot moarte e, dar e o moarte urmata de inviere. Murim felului de a fi centrat pe mine si inviem pentru celalalt. Nimeni nu scapa de moarte. Numai la invierea cea Mare vom scapa de moarte. Dar putem alege sa murim singuri si tristi, iubind o pisica de rasa, sau sa murim vii, inconjurati de fiinte care ne iubesc si pe care le iubim, in ciuda tuturor ranilor pe care ni le-am facut unii altora si a dezamagirilor pe care le-am trait de-a lungul timpului.

Monahia Siluana Vlad

Extras din „Deschide cerul cu lucrul marunt”, Ed. Doxologia