Exista cu adevarat blestem? Biserica acorda importanta chestiunii? Molitfelnicul aminteste in destule rugaciuni de posibilitatea ca omul sa se gaseasca sub blestem: „rupe legatura blestemului cu care s-a legat”, glasuieste una din ele. Cartea contine o rugaciune numita exact asa: „rugaciune de dezlegare de blestem”. Una din dezlegarile rostite de preot la slujba inmormantarii ori a parastasului ne lamureste ca omul poate ajunge sub blestemul tatalui, al mamei ori chiar sub propriul sau blestem.

Cu putina vreme in urma, desi o zi nu prea prietenoasa si imbietoare pelerinajelor, a sosit la schit o batrana insotita de inca patru persoane care, din discutia avuta, se dovedira a fi chiar odraslele ei. Din fericire, am mai vazut astfel de imagini emotionante. Copiii, intorsi acasa din zari indepartate, isi iau parintii si fac impreuna frumoase pelerinaje. De asta data, bunica m-a abordat direct, rugandu-ma sa zabovesc ca sa-si spuna oful prezentei sale la manastire. Dorea in mod explicit sa se spovedeasca, iar apoi sa le citesc tutor cateva rugaciuni de dezlegare de blestem, lamurindu-ma: „Parinte, cat au fost mici m-au inadusit ca erau multi, iar eu vaduva, crescandu-i greu. Cand imi ajungea cutitul la os, scapam cate un blestem. Foarte tarziu am auzit ca tare-i pacat sa blestemi. 

Nu vreau sa inchid ochii pana nu imi iau povara de pe suflet”. M-am conformat intru totul dorintei batranei, dar va marturisesc ca am ramas surprins placut de atitudinea constiincioasa a varstnicei mame, de a nu-si incheia socotelile cu lumea noastra, pana nu a facut tot posibilul pentru ca urmasii ei sa nu sufere din pricina vorbelor grele aruncate asupra lor cu mult timp in urma. Intamplarea cu pricina ma determina sa zabovesc in articolul de fata asupra incalcitelor probleme legate de blestem: este pacat sa blestemi? De ce totusi in Sfanta Scriptura intalnim adesea imprejurari in care se recurge la blestem? Cum sa procedam daca am fost blestemati sau, mai ales, daca noi insine am blestemat?

Asadar, exista cu adevarat blestem? Biserica acorda importanta chestiunii? Molitfelnicul aminteste in destule rugaciuni de posibilitatea ca omul sa se gaseasca sub blestem: „rupe legatura blestemului cu care s-a legat”, glasuieste una din ele. Cartea contine o rugaciune numita exact asa: „rugaciune de dezlegare de blestem”. Una din dezlegarile rostite de preot la slujba inmormantarii ori a parastasului ne lamureste ca omul poate ajunge sub blestemul tatalui, al mamei ori chiar sub propriul sau blestem: „si de a cazut robul tau acesta sub blestemul tatalui sau sau al maicii sale, sau sub blestemul sau; de a amarat pe vreun preot si a luat de la el legatura nedezlegata; de a cazut in grea afurisanie de la arhiereu si din nepasare sau din lenevie n-a dobandit iertare”.

Va sa zica, uneori omul se leaga pe sine insusi cu blestem ori poate fi legat de catre parintii trupesti, dar si de preot sau de arhiereu. Sa ne amintim de copilarie: cu cata usurinta ne juram ori ne blestemam, in joaca, spre a ne convinge amicii despre un lucru: „sa mor eu”, „sa nu mai ajung” si altele asemenea! Daca la varstele mici se rostesc astfel de cuvinte adeseori fara discernamant, deosebit de grav este ca numerosi adulti recurg la asemenea expresii fara sa-si dea seama ca le pot face rau. Daca am privi, chiar succint, in Sfanta Scriptura, dintru inceput intalnim cuvantul „blestem”: Dumnezeu i-a binecuvantat pe Adam si Eva dupa ce i-a creat, iar in urma caderii lor in pacat l-a blestemat pe sarpe, dar si pamantul unde aveau sa isi duca existenta oamenii. De remarcat faptul ca Domnul nu a aruncat blestem pe oameni atunci. Mai tarziu insa, Cain este realmente primul om blestemat de Dumnezeu. 

In cazul lui Adam, blestemat este doar pamantul, omul insa nu. Distinctia a remarcat-o Sfantul Ioan Gura de Aur; el demonstreaza ca abia uciderea semenului, pacatul impotriva lui, aduce blestemul, iar nu direct pacatul impotriva lui Dumnezeu, ca in cazul neascultarii protoparintilor; aceasta arata limpede marea iubire a lui Dumnezeu, Care iarta pacatul indreptat impotriva Sa insa, pe de alta parte, evidentiaza si efectul pacatului impotriva semenului. Dar Hristos Mantuitorul, modelul nostru suprem de vietuire pe pamant, a blestemat? Da, dar nu pe vreun om, ci un smochin care nu adusese rod, deci nu-si implinise menirea.


In zilele noastre folosim adesea cuvinte de blam, de blestem, fie la adresa noastra, fie la cea a aproapelui nostru, uitand de spusele Domnului: „va spun ca pentru orice cuvant desert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteala in ziua judecatii. Caci din cuvintele tale vei fi gasit drept si din cuvintele tale vei fi osandit” (Luca 12, 36-37). Folosirea cu usuratate a blestemului, ne invata parintii Bisericii, arata o intentie rea, o stare de razvratire, de razbunare, in fond de instrainare de Dumnezeu. Dar, oare atunci cand blestemul este aruncat din motive reale are efecte asupra noastra, mai ales cele rostite de parinti ori de preoti? Sfantul Paisie Aghioritul afirma fara echivoc: „blestemul prinde atunci cand exista la mijloc nedreptatea”. 

La randul sau, marele nostru duhovnic, parintele Cleopa, ne atentioneaza: „blestemul de mama este ca blestemul de preot, se prinde. Nu blestemati copiii, ca se prinde. Nu spuneti la suparare, intr-o incercare, anumite cuvinte grele, pentru ca ele se prind”. Retinem asadar ca nedreptatea, supararea, mahnirea provocate celor din jurul nostru pot atrage dupa ele blestemul. Dar, ce face Dumnezeu in acest caz? Tot parintii spun ca Domnul ingaduie acest lucru, fiindca respecta libertatea tuturora.

Ca atare, Biserica a statornicit in mod expres rugaciuni de dezlegare de blestem. Cand am blestemat pe cineva, sa nu uitam niciodata sa marturisim duhovnicului la spovedanie, rugandu-l sa ne citeasca rugaciunile potrivite, iar cand am fost blestemati, la fel, sa apelam la slujitorul Domnului, ca sa ne dezlege de raul venit asupra noastra. Deopotriva, marii duhovnici ne arata ca si cei care arunca cu blesteme in dreapta si stanga fara motiv vor da socoteala. In plus, blestemul rostit cu usuratate ori fara temei se poate intoarce asupra celui ce l-a pronuntat. Aceste randuieli sunt valabile si in cazul preotilor. Nimeni nu are dreptul sa abuzeze de pozitia sa de sacerdot, inspaimantandu-i pe oameni cu blesteme.

Concluzionand, problema blestemului rostit ori primit nu este o joaca. Consecintele apar nu doar aici, ci indeosebi in vesnicie. De aceea, dupa cum am aratat, Biserica a prevazut in chip expres rugaciunile si dezlegarile la care am facut referire.
In ambele situatii, cainta sincera, lacrimile, spovedania, ascultarea de duhovnic, implinirea canonului randuit, ne vor dezlega sufletele de chingile ucigatoare ale pacatului.
Arhim. Mihail Daniliuc
Sursa: Doxologia.ro

preluat de pe ortodoxia