News Flash:

Ce a discutat Barack Obama cu Raul Castro in Africa de Sud

12 Decembrie 2013
1418 Vizualizari | 0 Comentarii
Barack Obama cu Raul Castro
Casa Albă a afirmat miercuri că Barack Obama a schimbat doar banalităţi cu omologul său cubanez Raul Castro în timpul strângerii de mână istorice de marţi, răspunzându-le republicanilor care au denunţat gestul. Obama, care se îndrepta către tribuna stadionului Soweto în Africa de Sud marţi dimineaţă pentru a pronunţa un discurs în memoria lui Nelson Mandela, a dat mâna cu mai mulţi demnitari pe drum, printre care şi Castro. De marţi, un consilier al preşedintelui american a asigurat că acest contact nu a fost prevăzut dinainte.

Havana a vrut să vadă această strângere de mână, prima publică între un preşedinte american şi unul cubanez de jumătate de secol, ca fiind "începutul sfârşitului agresiunilor Statelor Unite împotriva Cubei", conform unui site oficial cubanez.

Miercuri, purtătorul de cuvânt adjunct al preşedinţiei americane, Josh Earnest, a declarat că scurta interacţiune nu a fost formală. "Din câte am înţeles, de la cei care au vorbit cu preşedintele după discursul său, ei (Obama şi Castro) nu au avut discuţii de fond, substanţiale cu privire la chestiuni politice, însă au schimbat mai ales banalităţi în timp ce preşedintele se îndrepta către tribună", a explicat Earnest în cursul unei conferinţe de presă.

"Astfel, nu a fost vorba despre o ocazie pentru preşedinte să evoce numeroasele preocupări (ale Statelor Unite) cu privire la încălcările Drepturilor Omului în Cuba", a adăugat el. Dosarul Alan Gross, americanul arestat în Cuba de patru ani, nu a fost menţionat cu această ocazie, conform Earnest.

De marţi, adversarii republicani ai preşedintelui Obama au atacat decizia sa de a da mâna cu liderul inamic al Statelor Unite.

"De ce să dai mâna cu oameni care arestează americani?", s-a întrebat senatorul american John McCain. "La ce bun? Neville Chamberlain a dat mâna cu Hitler". a declarat el, ca referire la premierul britanic, sosit la Munchen pentru a se întâlni cu Hitler înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, şi devenit simbol al renunţării în faţa naziştilor.

Earnest a protestat faţă de această comparaţie. A-l lega pe Hitler de evenimentele politice prezente "este periculos şi în general de nedorit în public", a apreciat el.

"A existat o dată un principiu important, de origine republicană, care vroia ca intrigile de partid să se oprească la graniţele" Statelor Unite şi "este păcat că mai mulţi republicani l-au criticat pe preşedinte pentru că strâns o mână la funeraliile lui Nelson Mandela", a încheiat purtătorul de cuvânt. Mediafax.ro

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1164 (s) | 43 queries | Mysql time :0.008231 (s)