News Flash:

CATASTROFA DE LA BAC se lasa cu sedinte! Directorii liceelor cu rezultate slabe, chemati la raport de catre inspectorii scolari

19 Martie 2014
443 Vizualizari | 0 Comentarii
Rezultate catastrofale la simularea examenului de Bacalaureat, in judetul Timis. Nu exista nicio medie de zece, in schimb sunt mii de elevi care nu ar fi promovat examenul cu media obtinuta la simulare. Inspectorii scolari au convocat o sedinta cu directorii scolilor cu rezultate slabe si cu profesorii de specialitate. Simularea examenului de Bacalaureat, in judetul Timis, scoate la iveala o situatie dramatica, chiar daca nu neaparat si surprinzatoare, tinand cont de rezultatele slabe de la examenul din anii trecuti.

Din 5281 de elevi de clasa a XII-a inscrisi la simulare au fost prezenti doar 3800. Medie de trecere au luat doar … 953. Daca acesta ar fi fost examenul real, judetul Timis ar fi avut o rata de promovabilitate de doar 25,08%.


Nici in cazul elevilor de clasa a XI-a situatia nu este mai buna. Din 5533 de inscrisi s-au prezentat 4841 si au avut medii peste 5 1823, adica 37,65 la suta.


Fata de examenul propriu zis din vara anului trecut promovabilitatea a scazut cu aproximativ 35%.


Exista insa si explicatii, sustin reprezentantii Inspectoratului Scolar Judetean Timis.


“Scopul simularii este mai mult unul tehnic, de a obisnui elevul cu situatia de la examen. Ca va sta asezat singur in banca la examen, cum sa completeze corect datele pe fisa de examen, obisnuirea cu camerele de supraveghere si cu sistemul de doi supraveghetori la o sala. Alt scop este evaluarea pregatirii elevilor. Dar ei stiu ca notele nu se trec in catalog, asa ca interesul si nivelul de concentrare a elevului este mai scazut, mobilizarea nu este la maxim. In plus, pentru elevii de clasa a XI-a a fost o premiera”. a declarat Cornel Petroman, inspector scolar general.



Niciun elev din judetul Timis nu a reusit sa obtina media zece la simularea Bacalaureatului. Au fost doar 2 note de zece la romana – una la clasa a XII-a si una la clasa a XI-a  si doua note de 10 la matematica, la clasa a XII-a. La istorie noua elevi au reusit sa ia nota zece.


Si cum pana la examenul propriu-zis, din vara, nu mai este mult timp, directorii scolilor cu rezultate slabe la simulare si profesorii de la materiile de examen au fost convocati, joi,  la sedinta, la Inspectoratul Scolar.


“Nu i-am chemat pentru a le aduce la cunostiinta rezultatele slabe, ci pentru a identifica impreuna masurile de corectie care trebuie sa le luam. Peste tot este necesara o pregatire suplimentara a elevilor, prin diverse forme, pentru imbunatatirea nivelului de cunostiinte. Scolile vor decide cum vor face acest lucru, dar o vor face. Vor intocmi un program de imbunatatire a rezultatelor. Acum acest program nu va aduce de la sine imbunatatirea nivelului de cunostiinte, dar le va da elevilor ocazia sa munceasca mai mult. Elevii trebuie sa se aplece mai mult asupra continutului, sa munceasca mai mult acasa”. a mai spus inspectorul general Cornel Petroman.


Totodata, la nivelul fiecarei scoli vor fi organizate intalniri cu parintii, pentru a li se explica acestora in ce fel pot fi mai bine pregatiti copii lor.


Cat despre simularea Evaluarii Nationale, directorii scolilor sunt indemnati sa acorde mai multa atentie la ceea ce fac profesorii la clasa, sa verifice daca acestia sunt punctuali, daca subiectul predat coincide cu planificarea si daca evaluarile elevilor la clasa sunt efectuate ritmic si diversificat – nu doar prin lucrari scrise ci si prin examinari la proba orala. Opiniatimisoarei.ro

judetul timis
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1000 (s) | 24 queries | Mysql time :0.013070 (s)