News Flash:

Catalin Predoiu vorbeste despre o fuziune cu UNPR

27 Iunie 2016
121 Vizualizari | 0 Comentarii
predoiu
O eventuala fuziune a formatiunii liberale cu UNPR este "complicata tehnic si costisitoare ca imagine", a spus luni, pentru MEDIAFAX, prim-vicepresedintele PNL Catalin Predoiu, adaugand si ca, in aceasta situatie, nu pot fi eludate criteriile de integritate ale PNL sau programele si doctrinele.


"La prima vedere mi se pare complicat tehnic si costisitor la imagine. PNL nu poate renunta la criteriile de integritate. Adica nu putem juca in filmul «pleaca Florea ca sa vina Ontanu» sau «pleaca Scripcaru ca sa vina Oprea». Daca exista o posibilitate ca PNL sa devina mai puternic, trebuie calculat cu creionul in mana. Mai e si problema programelor si doctrinelor. Adica, anul trecut stiam care e rostul unei coalitii in Parlament:«Ponta bye, bye» sau cum a fost la votul pentru Strategia Nationala de Aparare si pentru seful SIE", a spus prim-vicepresedintele PNL.


Predoiu a facut si o analogie cu fuziunile din economie, unde este necesara o analiza SWOT, cand companiilor "le da prin cap" sa procedeze la acest tip de operatiune. "Anul acesta e un context nou. In economie, firmele isi fac o analiza SWOT cand le da prin cap vreo fuziune. Si mai ales vorbesc cu consumatorii, adica publicul. E musai sa stim ce vrea electoratul nostru, mai ales cel dezamagit. Dar, nu m-as pripi cu concluziI. Co-presedintii au un mandat de negociere, sa il respectam. Vor veni la BPN si se va discuta, analiza, decide, eventual", a mai spus prim-vicepresedintele PNL Catalin Predoiu.


Copresedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, saptamana trecuta, referitor la varianta unei fuziuni cu UNPR, ca exista discutii de colaborare cu toate partidele, in afara de PSD, si a precizat ca o decizie va fi luata in proxima sedinta Biroului Politic National al partidului. 


Dupa pierderea alegerilor de la Bucuresti, Predoiu se intoarce in politica: Esecul nu ma incurajeaza, ma ambitioneaza


Prim-vicepresedintele Catalin Predoiu si-a expus luni live pe Facebook planurile in ceea ce priveste cariera politica, anuntand ca se va concentra pe dialogul direct cu cetatenii pe teme locale, nationale si internationale. ''Imi voi continua activitatea politica. Faptul ca am inregistrat un esec nu ma incurajeaza, ma ambitioneaza. (...) Sunt un alergator de cursa lunga'', a subliniat el, aratand ca doreste sa indrepte ce a gresit si sa fie ''pe strada''.


Fostul candidat la Primaria Capitalei a accentuat ca nu doreste functii in care sa nu fie validat de rezultatul unui vot.


El a criticat Parlamentul si deciziile recente, cu mentiunea ca PSD ar fi ''capul rautatilor'' si ca ''PNL a inceput reformele interne, important e sa le duca mai departe''. Predoiu l-a criticat pe presedintele PSD, Liviu Dragnea, pentru declaratia ''oribila'' ca romanii trebuie sa se hotarasca - ori paine, ori catuse. ''Asa ceva echivaleaza cu crima impotriva propriului popor'', a sustinut liberalul. El a explicat si de ce a cerut demisia presedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, accentand ca UE are nevoie de un lider puternic, carismatic, proactiv.
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1309 (s) | 35 queries | Mysql time :0.021781 (s)

loading...