News Flash:

Catalin Predoiu si Gheorghe Falca si-au prezentat programele in cursa interna pentru desemnarea prezidentiabilului

13 Noiembrie 2013
377 Vizualizari | 0 Comentarii
catalin predoiu

Candidaţii înscrişi în cursa internă din PDL pentru desemnarea prezidenţiabilului la alegerile din 2014 Cătălin Predoiu şi Gheorghe Falcă şi-au prezentat, marţi seară, proiectele în cadrul Consiliului judeţean al organizaţiei democrat-liberale din Arad.


'Mă aflu într-un oraş european, cu cu primar european - Gheorghe Falcă, pentru a-mi prezenta programul cu care m-am prezentat în faţa colegilor de partid în această campanie naţională, De astă dată mă aflu la Arad, în faţa membrilor uneia dintre cele mai puternice, dacă nu cea mai puternică organizaţii din ţară', a spus pentru început, Cătălin Predoiu.


Vorbind despre 'ratarea' integrării României în Schengen, Predoiu a spus că 'acesta este încă un eşec al guvernării USL'.


'Este un eşec pe care PDL l-a subliniat. În 2012 eram la un pas să reuşim această integrare. Prin procedura de suspendare a Preşedintelui Băsescu, USL ne-a scos din Schengen. Acesta a fost numai unul dintre efectele negative şi iată cât este de greu să recuperăm. Dar sperăm să recuperăm şi să ne aducem cu toţii contribuţia, prin relaţiile diplomatice pe care le avem. Pentru că este un interes fundamental al României. Din păcate, Guvernul Victor Ponta nu face destul în acest sens', a susţinut Cătălin Predoiu.


Comentând recenta declaraţie a lui Mihai Răzvan Ungureanu, care afirma că el ar fi cel mai potrivit candidat al Dreptei pentru alegerile prezidenţiale, Cătălin Predoiu a precizat doar că 'fiecare are dreptul la o opinie'.


'În ceea ce mă priveşte, sunt total dedicat acestei competiţii în interiorul partidului şi reconstrucţiei PDL. Cred că aportul celorlalţi colegi, în primul rând a primarului Gheorghe Falcă, la această reconstrucţie, este esenţial. Şi asta este ceea ce ne interesează', a conchis Cătălin Predoiu.


La rândul său, primarul Gheorghe Falcă, a vorbit despre obligaţia de a pune în practică valorile de dreapta.


'Pentru a reuşi să obţinem Societatea Vie avem două obligaţii. În primul rând să ne apropiem de valorile de Dreapta, să le punem în practica politică, printr-o politică vie în interiorul acestei Societăţi Vii, iar în al doilea rând, consolidarea Dreptei printr-o implicare. De aceea această această dezbatere în interiorul partidului, a scos la iveală competenţele partidului, capacităţile pe care le are partidul şi liderii săi. Şi sunt convins că la finalul acestei competiţii, veţi vedea un partid unit, mergând spre aceste patru repere importante ale Societăţii Vii şi evident, o unificare a acestor forţe de dreapta pentru victoria finală în 2014', declarat Gheorghe Falcă.


Cei doi contracandidaţi şi-au prezentat programele, în faţa a peste 1130 de democrat - liberali arădeni. AGERPRES

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1063 (s) | 24 queries | Mysql time :0.011378 (s)