News Flash:

Casele ridicate ilegal, in atentia politistilor hunedoreni

9 Decembrie 2013
370 Vizualizari | 0 Comentarii
Casele cu turnuleţe, dar şi alte imobile de pe raza municipiului Deva, se află în atenţia Poliţiei Locale din oraş, care a început o serie de controale pe linia respectării disciplinei în construcţii, până în prezent fiind aplicate amenzi în valoare de 53.000 de lei pentru încălcarea legii.

'Am identificat probleme cu palatele romilor din zona localităţii Sântuhalm. Este vorba de trei construcţii la care au fost constatate abateri de la legislaţia în vigoare. Au fost aplicate amenzi în valoare de 10.000 de lei fiecare, sancţiuni ce au fost contestate în instanţă, iar acum ne judecăm cu acele persoane', a declarat luni, într-o conferinţă de presă, directorul Poliţiei Locale Deva, Nicolae Lavu. 

Imobilele pentru care au fost aplicate sancţiuni au fost ridicate fără autorizaţii de construire.

Poliţiştii locali au descoperit, în ultimele două luni, 18 construcţii ilegale în localitatea Cristur, care aparţine de municipiul Deva, ceea ce reprezintă un sfert din totalul imobilelor nou ridicate. Valoarea amenzilor aplicate se ridică la 53.550 de lei, în condiţiile în care unii dintre proprietari nu au putut fi găsiţi acasă, fiind plecaţi la muncă în străinătate.

Principalele probleme constatate de echipele Poliţiei Locale se referă la nerespectarea autorizaţiilor de construcţie, modificări ale proiectului aprobat iniţial sau stabilirea unui alt amplasament al construcţiei faţă ceea ce era trecut în cererea de autorizare. De asemenea, au fost descoperite situaţii în care imobilele au fost ridicate doar în baza certificatului de urbanism, document care nu permite începerea unei construcţii.

În perioada următoare controalele Poliţiei Locale pe linia construcţiilor se vor desfăşura în suburbia Sântuhalm şi apoi în municipiul Deva. Directorul Poliţiei Locale Deva a estimat că verificările pentru toate construcţiile situate pe raza municipiului se vor încheia la sfârşitul lunii iulie 2014. 

Potrivit acestuia, amenzile pentru construcţiile ilegale sunt cuprinse între 1.000 şi 100.000 de lei, putându-se ajunge până la demolarea imobilului. AGERPRES
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0994 (s) | 24 queries | Mysql time :0.012943 (s)

loading...