News Flash:

Campanie impotriva abuzurilor sexuale asupra minorilor, dupa cazul fetitei violata si ucisa

6 Noiembrie 2013
397 Vizualizari | 0 Comentarii

O amplă campanie de informare şi conştientizare împotriva abuzurilor sexuale asupra minorilor se va desfăşura în şcolile din municipiul Satu Mare după cazul fetiţei de 10 ani violată şi ucisă, în acest an în judeţ fiind victime 29 de copii.


O primă acţiune a campaniei, un marş împotriva abuzurilor asupra copiilor, va avea loc duminică, 10 noiembrie, în centrul municipiului Satu Mare.


Iniţiatoarea şi organizatoarea campaniei, sătmăreanca Andreea Demeter a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că proiectul 'Informare, prevenire şi combatere împotriva abuzurilor sexuale şi pedofiliei' a fost realizat după cazul lui Vivien Dragoş, fetiţa de 10 ani violată şi ucisă de concubinul surorii sale, aceasta atrăgand atenţia asupra numărului mare de abuzuri asupra minorilor.


'Acest proiect a pornit de la cazul Vivi. Noi am deschis o pagină Stop pedofiliei din Satu Mare pe o reţea de socializare iar după cateva zile am fost contactaţi de nişte părinţi care se confruntă cu această problemă. Mesajul pe care vrem să-l transmitem este că nu putem fi indiferenţi. Sunt mult prea multe cazuri deja în oraşul nostru, nu putem să stăm la o parte. Dacă totul decurge normal acest proiect se va derula pe o perioadă de un an. Vom începe cu un marş, iar în ianuarie este programată prima acţiune în sine, cand vom ajunge în toate şcolile, grădiniţele şi liceele. Axa noastră este copii de la 3 la 16 ani, la care să ajungem cu informaţii de prevenţie şi combatere a tot ce înseamnă părinţi, copii, şi cadre didactice', a afirmat Andreea Demeter.


Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare va fi partener în această campanie, urmand ca inspectorii să discute cu elevii şi părinţii pe această temă.


'Este foarte important să fie sesizate asemenea infracţiuni, să observăm cand un adult încearcă prin diverse mijloace să abordeze un minor, avand în vedere faptul că ei sunt lipsiţi de apărare. Poliţia va deveni partener în acest proiect, vom merge în şcoli, grădiniţe, vom discuta cu părinţii pentru a-şi conştientiza asupra importanţei prevenirii. In primele nouă luni ale anului 2013 au fost 29 de cazuri de act sexual cu minor constatate. Este o cifră mare pentru că este vorba de copii lipsiţi de apărare', a spus inspectorul Simona Săndulescu. AGERPRES


satu mare andreea demeter
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0915 (s) | 24 queries | Mysql time :0.012003 (s)