News Flash:

Campanie de donare de sange la Resita

5 Decembrie 2017
57 Vizualizari | 0 Comentarii
donare sange

"Daruieste un strop de viata!" se numeste campania de donare de sange care are loc la Universitatea Eftimie Murgu din Resita, incepand de luni, pana vineri, 8 decembrie. 

"Aceasta campanie este mai mult decat binevenita, in special acum, inaintea sarbatorilor de iarna. Scopul campaniei este de a promova importanta donarii de sange in randul tineretului, in randul studentilor din universitatea resiteana, dar si in randul cadrelor didactice. Noi ii asteptam in aceste zile sa vina in numar cat mai mare la punctul de recoltare din cabinetul medical al universitatii si sa se gandeasca la faptul ca, oricand, acea picatura de sange poate salva o viata', a declarat coordonatorul Centrului de Transfuzii Sanguine Caras-Severin, Rodica Neaga. 

Studentii, profesorii si absolventii sunt indemnati, in acest fel, sa ajute la salvarea de vieti, prin donarea de sange. Campania urmareste sensibilizarea studentilor si  a cadrelor didactice in ceea ce priveste donarea de sange si cresterea numarului de donatori curenti. Ca premiera, in aceasta saptamana, recoltarea sangelui are loc in cabinetul medical din cadrul universitatii, intre orele 8:30 - 13:00. 

"La nivelul judetului Caras-Severin stam binisor, la aceasta data, in ceea ce priveste stocul de sange, dar tot datorita acestor campanii derulate, ultima cu ajutorul Episcopiei Caransebesului, prin biserici. Comparativ cu alti ani, in prima parte din 2017 am stat destul de rau, dar o data cu aceste campanii, numarul donatorilor a crescut', a precizat Rodica Neaga. 

Donatori pot fi toti cei care au peste 18 ani, sunt sanatosi si vor sa ajute la salvarea de vieti. 

"Noi speram ca studentii sa raspunda pozitiv si sa vina in numar cat la mare, sa doneze sange. Din cei 1.600 de studenti din universitate, macar 10% sa se prezinte. Ce poate fi mai frumos, in preajma sarbatorilor de iarna, decat sa ajuti la salvarea unor vieti. Este un bine care se intoarce, in special prin starea noastra sufleteasca', a afirmat Lili Gherle, initiatoare a acestei campanii umanitare. 

In zilele urmatoare sunt asteptati si absolventii acestei institutii de invatamant superior. Campania este derulata de Universitatea "Eftimie Murgu" din Resita, impreuna cu Liga Studentilor din universitate si in parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguina Caras-Severin. AGERPRES

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0938 (s) | 23 queries | Mysql time :0.013121 (s)